Stadioane din cartoane

Arene moderne cu acoperiş şi parcări, iată ce visează fotbalul nostru la gura sobei. Dar şefii de cluburi, Primăria Capitalei şi ministerele visează altceva. Cu totul altceva. Visează să paseze problema la nesfîrşit, poate-poate se enervează stadioanele şi se modernizează […]

Arene moderne cu acoperiş şi parcări, iată ce visează fotbalul nostru la gura sobei. Dar şefii de cluburi, Primăria Capitalei şi ministerele visează altceva. Cu totul altceva. Visează să paseze problema la nesfîrşit, poate-poate se enervează stadioanele şi se modernizează de capul lor. Sau poate fac suporterii clacă, dau un var proaspăt şi aduc scaunele de-acasă.

Întotdeauna înaintea returului apar aceleaşi nelinişti: unde vor juca Steaua, Dinamo, Rapid? Unde va juca „naţionala”? Ăştia sîntem noi, românii, dacă nu rezolvăm problema în ceasul al treisprezecelea, nu ne simţim poeţi.

Problema stadioanelor nu trebuie să depindă de jocuri în Ligă, nu trebuie să depindă de un meci sau altul, nici măcar de meciurile dintre şefii de cluburi şi miniştri. Ar trebui să depindă de interesul echipelor şi al publicului, dar interesul ăsta ocupă prin tradiţie ultimul loc. Guvernul n-are o politică unitară şi consecventă în privinţa bazelor sportive. Iar investitorii din fotbal investesc în hoteluri, cofetării, pizzerii, mall-uri, fabrici de armament, terenuri. De unde să scoată bani şi pentru fotbal?

Dacă nu scot ei bani, scoate ministerul, scot generalii de la Interne, fără să clipească, din buzunarul public. Dacă nu scoate ministerul, scoate Copos pălăria în faţa Guvernului şi îl bîzîie pe Berceanu, poate pică nişte ajutoare de la stat. Copos, dacă nu ştiaţi, e un patron sărac, care nu-şi permite o chirie mai mare de 700 de euro pentru stadion. E drept, şi-ar permite să renoveze stadionul şi să repare, dar numai în 49 de ani. Dar Berceanu n-are atîta răbdare. „Nu-i dau, dom’le, stadionul, te pomeneşti că-l dărîmă şi face un mall”. Dacă încredere nu e, nici concesiune nu e.

Dacă sînt bani, nu sînt specialişti. Dacă sînt specialişti, lipsesc proiectele. Dacă sînt proiecte, nu sînt bani. Dacă sînt şi bani, şi specialişti, şi proiecte, nu e timp. Nu e timp, de exemplu, să pui un Allianz Arena pe traseul lui 41, cum plănuieşte Gigi. Dacă nu sînt nici timp, nici bani, nici specialişti, nici proiecte, e Videanu care face. Ba nu, care dărîmă „Naţionalul”, ca să orneze pîntecele Capitalei cu încă o plagă de moloz.

Deci, unde vor juca Steaua, Rapid, Dinamo? Unde va juca „naţionala”? Pe stadioane de cartoane instalate în faţa ministerelor. Pe stadioane plimbăreţe din hîrtii cu antet. Pe stadioane gonflabile, bombate la minut în faţa camerelor TV. Pe stadioane din plastic viu colorat, de unică folosinţă, pentru Champions League. Pe stadioane pictate pe boabe de orez, stadioane din lemn de trandafir, din coji de seminţe, din polistiren, din placaj, din plastilină, din cuţite şi pahare, din foi de cort. Sau, mai pe scurt, din vorbe.