Pericole familiare

Steaua şi Dinamo vor întîlni două echipe de foc în „optimile” UEFA. De foc, pentru că vin din zona fotbalului latin, aprins şi mîndru. Din campionate cu arderi intense, cu suporteri numeroşi şi pătimaşi. De foc, pentru că strălucesc pe […]

Steaua şi Dinamo vor întîlni două echipe de foc în „optimile” UEFA. De foc, pentru că vin din zona fotbalului latin, aprins şi mîndru. Din campionate cu arderi intense, cu suporteri numeroşi şi pătimaşi. De foc, pentru că strălucesc pe scena europeană.

Sevilla şi Benfica sînt nume care sună foarte vechi şi foarte nou în acelaşi timp. Sînt nume familiare, periculos de familiare, nume cu tradiţie solidă, care pot servi de etalon pentru fotbalul românesc. Pînă unde rezistă comparaţia dintre campionatul nostru şi marile campionate? Unde anume e locul nostru pe harta UEFA: în pluton sau în elită? Cît de mult ne-au maturizat participările în cupe din ultimii ani? E foarte important s-o ştim, să nu amînăm momentul adevărului. Care ar fi venit oricum, mai tîrziu, în fazele următoare, dacă sorţii ne cruţau de data asta.

Norocul ne poate ajuta o dată, conjunctura ne poate ajuta a doua oară, dar pînă la urmă va trebui să ne ajutăm şi singuri, nu să ne ascundem la nesfîrşit după complexul de împrejurări din dreptul degetului. E obligatoriu să tragem învăţămintele de rigoare din faza grupelor, să ne numărăm răniţii şi plecaţii şi s-o luăm de la capăt. Începe o altă campanie, cu alte standarde, presiuni şi mize.

În linii mari, Steaua trebuie să joace ca la Lyon, iar Dinamo nu trebuie să joace ca la Tottenham. Dar, la o privire mai elaborată, sînt necesare pregătiri mult mai serioase decît s-au făcut în vară la cele două cluburi. Şi Olăroiu, şi Rednic au nevoie de jucători. De transferuri valoroase, în timp util. Ambele loturi trebuie revizuite şi întărite de la portari la atacanţi. Nici nu încape vorbă să fie doar cîrpite pe ici, pe colo, prin posturile deficitare.

Dacă Becali şi acţionarii alb-roşii au prins gustul banilor de la UEFA, trebuie să prindă şi gustul banilor investiţi pe termen lung la echipe. Fără calcule meschine. În fotbal, performanţele se plătesc înainte, nu după, ca la tarabă.

Studierea adversarilor e treaba antrenorilor. Treaba patronilor e să menţină o atmosferă bună la cluburi. Măcar cîteva săptămîni, să-şi muşte limba cînd îi mănîncă vreun proverb, vreo replică de duh. Să dea sonorul polemicilor mai încet, să poată lucra echipa. Măcar cîteva săptămîni, atît, să-şi pondereze declaraţiile. Să se calmeze. Nu l-au prins pe Dumnezeu de-un picior, n-au dat nici de dracu’, nici de tată-său. Au dat peste doi adversari europeni. Se aşteptau la altceva?

„Sevilla este cel mai dificil adversar posibil” — Cosmin Olăroiu