Le Dică şi les fără frică

Steliştii n-au ieşit din scenă pe brînci, au ieşit cu o piruetă rebelă, măiastră, răzbunătoare. Înainte de a apuca să se teamă, înainte de a le intra respectul în oase, înainte de a realiza măreţia rivalilor, au faultat soclul Lyonului. […]

Steliştii n-au ieşit din scenă pe brînci, au ieşit cu o piruetă rebelă, măiastră, răzbunătoare. Înainte de a apuca să se teamă, înainte de a le intra respectul în oase, înainte de a realiza măreţia rivalilor, au faultat soclul Lyonului. Un peu de tupeu nu strică niciodată.

Jucătorii lui Oli au înţeles că pentru ei, pentru noi nu există deocamdată meciuri fără miză în Ligă. Orice apariţie românească se depozitează automat în ochii curioşi ai Europei. Ultima impresie, la fel ca şi prima, contează. Iar ultima impresie e de luptă, de la egal la egal. Luptă cu rezervele Lyonului, foarte bine. Prea s-a spus de atîtea ori că ne bat şi cu echipa a doua, a treia, a nşpea, ca să ni se întîmple şi acum.

Aşa ne vor vedea. Aşa ne vom vedea. Dică şi stopul lui pe piept, dreptul lui cabrat dîndu-i culcat lui Coupet, ca pentru o şedinţă foto de consolare. Dică stîrnind mirări circumflexe pe faţa bonomă a lui Houllier. Dică şi ocaziile lui obraznice, ca tot atîtea puseuri de mîndrie pură. Mîndria de a conta în joc, de a conta în faţa adversarilor, de a conta în fotbalul mare. Dică reuşind să sfîşie măcar puţin cerul de mătase al Lyonului, să-l şifoneze cît de cît, să nu-l mai simţim apăsător şi intangibil. Dică zdrenţuindu-le nepoliticos paradisul cu steluţe. Ca să putem privi în sus. Nu înapoi.