Thereau, le bleu

Cu trei goluri marcate în poarta Naţionalului şi două în cea a Jiului, Thereau poate răsufla uşurat. Nu va mai primi castane în freză prea curînd. Şi-a luat avînt la timp, înainte ca Gigi să-l cheme cu părinţii la club […]

Cu trei goluri marcate în poarta Naţionalului şi două în cea a Jiului, Thereau poate răsufla uşurat. Nu va mai primi castane în freză prea curînd. Şi-a luat avînt la timp, înainte ca Gigi să-l cheme cu părinţii la club şi să-l tundă zero. Scalpul lui caligrafiat e numai bun să primească salutul tribal al galeriei. „Allez, Thereau!”.

Francezul a trecut cu brio cel mai greu test pentru un nou venit. Un test mai important decît părerile patronului despre coafură: testul tribunei. Dacă n-ar fi respirat forţă la fiecare zvîcnire în careu, dacă s-ar fi bîlbîit sub presiune în gura porţii, lumea l-ar fi taxat nerăbdătoare. Sau l-ar fi trecut apoteotic cu vederea, în aşteptarea altor răsărituri de carieră. 

Pînă una, alta, fanii stelişti încearcă ceea ce nici nu-i trece prin cap finanţatorului. Să găsească un limbaj comun, să-l susţină, să şi-l apropie într-un dialog pătimaş pe băieţandrul vînos care le-a cîştigat meciurile şi inimile. Oamenii ştiu să-i strige numele. Au învăţat repede. Trebuie să fie la mijloc o intuiţie fericită a mulţimii, care simte pe dată încotro să-şi îndrepte ochii. De data asta, are la ce să se uite. Într-un peisaj străbătut de frisoane naţionaliste, Thereau face figura unui mic zeu păgîn. Care ştie un singur crez. Crezul atacantului, adică golul. Pentru asta îşi merită banii şi ovaţiile. Restul e campanie electorală.

Thereau are altfel de apetit pentru joc, pentru meserie. Fibră de import sută-n sută, cu cap de extraterestru juvenil. O dată cu venirea lui, asupra Stelei acţionează din nou efectul Zenga. O undă proaspătă de fotbal, printre atîtea polemici stătute. Francezul a prins în Ghencea repede şi sigur, ca un altoi de rasă. Dintr-o altă rasă, mai serioasă şi mai veche în fotbal decît a noastră. E un capăt de minune în asta, pentru că stranierii nu prea se simt în largul lor pe solul straniu al stadioanelor româneşti.

Văzîndu-l cum tratează dezinvolt cu mingea, e imposibil să nu-ţi treacă prin cap că fotbalul lui Thereau vine din ţara Luminilor, iar fotbalul nostru din ţara Războinicului Luminii. Că fotbalul lui are o civilizaţie şi un grad de libertate în plus faţă de al nostru, îngălat de cultul servil al personalităţii. Că fotbalul lui are şcoală, iar fotbalul nostru – cooperativă. Că jocul înseamnă, printre altele, libertate de freză, libertate de mişcare, libertate de afirmare.

Iată de ce-i în stare un puşti cules aparent la întîmplare din pepinierele vestice. Iată ce produce un sistem sănătos, care cultivă talentele, nu le înăbuşă în chinuri, de crude, ca la noi. Iată ce înseamnă formarea, fotbalul deprins cu metodă, nu de la televizor sau în curtea şcolii. Cîtă vreme nu ştim să ne creştem copiii, să nu ne irite că admirăm stelele unui cer străin.