În mintea lui Flo

Numele lui nu mai este Florin Cernat, românul care ştie ucraineană, dar simte româneşte. De-al nostru, plecat dintre noi, pentru noi, pentru el, să cîştige o pîine mai albă şi mai dură în campionatul vecin şi prieten.

Ce-o fi fost […]

Numele lui nu mai este Florin Cernat, românul care ştie ucraineană, dar simte româneşte. De-al nostru, plecat dintre noi, pentru noi, pentru el, să cîştige o pîine mai albă şi mai dură în campionatul vecin şi prieten.

Ce-o fi fost în mintea lui cînd s-a dus să execute lovitura liberă? Să dea în românii lui sau să-şi facă meseria? Patriotism sau profesionism? Profesionism, că e pe bani. Pe bani şi pe onoare. Şi înainte, ce-a fost în mintea lui Demianenko atunci cînd s-a bazat pe un român împotriva românilor? Încredere oarbă sau neîncredere maximă? Sau nici una?

Numele lui nu este Florin Cernat. Numele lui este Flo. Îngerul exterminator care a dat un gol cu efect de domino. Mingea aceea a tras după ea în cădere fundaşi, atacanţi, portari, copii de mingi, arbitri, stadionul cu tot ce se afla în el. Mingea aceea a lăsat în urmă o dîră de vid de care steliştii s-au izbit jumătate de oră. Şi cînd vidul s-a colorat primăvăratic cu speranţă, Flo a executat din nou o lovitură. Din nou furtună electromagnetică la poarta lui Cernea. De data asta, vidul s-a resorbit în fluierul arbitrului.

Ce-o fi fost în mintea lui Flo la lovituri? Mai funcţiona oare ca o minte de român? Ceva se petrecea acolo. O despărţire a uscatului de ape, a fotbalului de restul lumii. Ceva ca un reflex necondiţionat de luptă, educat îndelung, pe durere şi pe salariu de lux. Un reflex care ne lipseşte. Încă.