Războinicul şi pacea

„Sînt propus la Premiul Nobel pentru pace”, a replicat Gigi Becali, supărat că a fost numit extremist. Cine a avut ideea năstruşnică să-l propună pe Războinicul luminii la acest premiu rămîne un mister. Dar e clar ce-l frămîntă pe Gigi. […]

„Sînt propus la Premiul Nobel pentru pace”, a replicat Gigi Becali, supărat că a fost numit extremist. Cine a avut ideea năstruşnică să-l propună pe Războinicul luminii la acest premiu rămîne un mister. Dar e clar ce-l frămîntă pe Gigi. Vrea să dea bine la Europa. 

Are dreptate omul să fie necăjit. Criticii i-au făcut o aroganţă. Dacă sare de la o extremă la alta, de la înjurătură la rîs, fără să clipească, nu înseamnă că-i extremist, ci că e un bun actor. Are un temperament exploziv. Nobel, inventatorul dinamitei, ar fi mîndru să-i stea alături.

Pe deasupra, zice Gigi, are prieteni ţigani şi unguri. Şi se declară „cel mai iubit om din Israel”. De arabi îl leagă bişniţa cu iaurt, iar de americani, nădejdea că vor veni să-l sprijine la alegeri. Pe francezi îi place, indiferent de freză. Cu românii are ce are, dar numai cu cei care sînt arbitri. Doar tiruri verbale, nimic periculos.

Ce-i mai rămîne lui Gigi decît să candideze la Nobel, să se califice în faza grupelor la Oscar şi să joace în optimi la Grammy. Să ia Leul de Aur, Ursul de Argint şi Palme D’Or. Apoi să le bage în celebra pungă, să le care pe la televiziuni şi să dea cu ele în cap, metaforic vorbind, oricui va mai îndrăzni să-l facă xenofob. Păi, ce, ăsta-i cuvînt românesc?