Marea lehamite şi mica ligă

Înfrîngerea roş-albaştrilor la Galaţi dă seamă mai degrabă despre o lipsă de concentrare decît despre o lipsă de valoare.

Steliştii au ratat copios, şi-au creat deci ocazii, au ajuns în careul adversarilor. Dar pe undeva, printr-un colţ al minţii, le-a […]

Înfrîngerea roş-albaştrilor la Galaţi dă seamă mai degrabă despre o lipsă de concentrare decît despre o lipsă de valoare.

Steliştii au ratat copios, şi-au creat deci ocazii, au ajuns în careul adversarilor. Dar pe undeva, printr-un colţ al minţii, le-a fost lehamite să înscrie. Lehamite de campionat, lehamite de mizele interne, lehamite de adversarii care muşcă iarba la meciurile cu Steaua. Pe undeva, printr-un colţ stresat al raţiunii, jucătorii lui Oli au ajuns pripit la concluzia că nu mai au nimic de demonstrat în Liga 1. Concluzia nefastă a fost trasă, printre altele, după multele vociferări ale patronului şi după panica molipsitoare a lui MM Stoica, „ăştia ne fură, ăştia complotează, ăştia nu ţin cu Steaua”.

Totuşi, în mintea unui profesionist, astfel de concluziii n-ar trebui să se întîmple decît foarte rar. Mintea unui profesionist trebuie să patruleze, cu arme şi bagaje, numai în teren, meci de meci. Mintea profesioniştilor stelişti a avut însă altă idee. A cam zburat din obiectiv în obiectiv, pînă a rămas fixată pe obiectivul cu mai mult lipici la public şi la bani, adică pe Liga Campionilor. Degeaba a tunat, a fulgerat şi a plouat Oli, gîndurile jucătorilor săi se rotesc ca nişte fluturi înnebuniţi în jurul reflectoarelor din Europa. 

Pe lîngă marea lehamite faţă de mica Ligă românească, s-ar putea ca în minţile steliştilor să fi apărut şi marea descurajare, în urma meciurilor cu Lyon şi Real. După ce au măsurat cu nodul în gît distanţa care-i separă de aşii fotbalului, jucătorii lui Oli şi-au pierdut entuziasmul începutului de drum. Pînă la marea performanţă mai au de mers. Numai cînd se gîndesc că li se taie picioarele.

Şi dacă nu se taie picioare, se taie capete, ceea ce iarăşi nu e deloc constructiv. E păcat că Gigi îşi exersează aptitudinile de tribun şi veleităţile de voievod pe spinarea echipei şi pe gîtul lui Carlos. O atitudine de manager responsabil ar fi să astupe găurile din lot, nu să lărgească fisurile din moralul jucătorilor. Nu-i place portughezul, dar ce rezolvă dac-o strigă în gura mare? Să-l transfere pe Marek Cech sau pe Vîtcă! Sau să-l recupereze pe Carlos. Dacă Gigi şi-a închipuit că echipa va arăta mai sigură pe ea cu o rezervă în poartă, atunci să-şi mai forţeze un pic imaginaţia, că şi-a închipuit prost.

Şi încă ceva. Cum e patronul, şi echipa. Probabil că, într-un colţ recent al minţii, jucătorii Stelei au ajuns să creadă că o victorie în campionat se obţine la fel ca un post de domnitor sau de sfînt. Adică uşor. Pocnind din degete şi tolănindu-te pe procentele pufoase de popularitate. 

„E greu să luptăm pe două fronturi” — Mihai Stoica