Mii de bloguri rîd în soare

După meciul cu francezii, Copos a efectuat o vizită de lucru la vestiare. „Ar fi trebuit să fie victorie, băieţii meritau acest lucru”. Aşa. Şi ce ar mai merita fotbaliştii rapidişti, după Copos? Banii din contracte i-ar merita? Primele le […]

După meciul cu francezii, Copos a efectuat o vizită de lucru la vestiare. „Ar fi trebuit să fie victorie, băieţii meritau acest lucru”. Aşa. Şi ce ar mai merita fotbaliştii rapidişti, după Copos? Banii din contracte i-ar merita? Primele le merită sau nu prea? Un stadion plin cu fani ar merita? Da sau nu?

Cum să reacţioneze fotbaliştii cînd patronul se tînguie în ziua meciului că pierde bani în UEFA, că-şi plăteşte prea bine jucătorii şi că statul nu-i face stadion? Ce moral poate avea o echipă şantajată de patron? De învingător sau de salahor? De stăpîn sau de sclav salariat?

Ce-i drept, Copos e prea interesat să-şi facă reclamă ca să-i mai pese că-şi demoralizează echipa. Oare e în stare să-i aprecieze pe oamenii din lotul rapidist altfel decît în termeni de productivitatea muncii? Oare e în stare să le respecte statutul de profesionişti, în loc să facă atîta caz de statutul lor de angajaţi?

Dacă s-ar opri din numărat pase şi contabilizat şuturi, Copos ar observa, probabil, că piciorul lui Măldărăşanu e din carne şi oase, că se reface într-un anumit timp, nu cînd bate din palme şeful. Poate ar observa că jucătorii au şi ei mîndrie, ambiţii şi stimă de sine, cîtă o mai fi rămas, de pe urma mustrărilor de la centru.

În loc să-şi aducă omagii necenzurate pe internet, în loc să se prezinte în dreapta şi-n stînga ca fruntaş al muncii capitaliste, ar putea să lase măcar puţin deoparte învăţăturile de la şcoala de partid. Nu-l obligă nimeni să-i fie ruşine că a trecut pe la „Ştefan Gheorghiu”, dar măcar să nu regrete realizările epocii de chin. Nu familia dictatorilor a zidit stadioane, ci oamenii de rînd. Cei ţinuţi în foame, în frig, în întuneric, pentru ca Ilie Ceauşescu să se înfrupte din binefacerile socialismului.

Cu nostalgiile comuniste nu ajungi departe în fotbalul modern. Cel mult la stagnare, la salarii pe cartelă şi la raţionalizarea apei minerale la antrenamente. În UEFA, pe Rapid o aşteaptă adversari cu tradiţie de luptători. Nu de regrete şi insinuări are nevoie echipa. Ci de linişte şi de încredere. Numai că la „Ştefan Gheorghiu” se preda altceva. Că omul e rău de la natură şi nu merită nici încredere, nici demnitate. Nu merită nimic altceva decît să fie sacrificat de sistem.

În fine, ăsta e defectul de fabricaţie al privatizaţilor români: regretă totalitarismul. Probabil au şi de ce, pentru că mai toţi se laudă că au fost cineva şi înainte de ’89. Aşa şi Copos. Se laudă că a fost cineva şi înainte de Rapid. Regretă periodic că s-a băgat în fotbal, dar nu s-ar da dus nici pomeneală. Cum, se întreabă el pe blogul personal, un afacerist de talia lui (urmează CV-ul) „are nevoie să se agaţe cu disperare de imaginea Rapidului?”. Sigur că da. Să nu se prefacă acuma c-a uitat ce-a învăţat la şcoala de cadre despre propagandă.

„Care ar fi fost imaginea Rapidului dacă eu n-aş fi investit în ea?” — Blogul lui George Copos