Laser, frate!

Nu e vorba de materie contra spirit. Pur şi simplu Dumnezeul din galaxia Madridului e cu totul altul decît Dumnezeul pămîntenilor din România. De la un anumit nivel în sus, minunile nu mai au rost. Nu au rost decît valoarea, […]

Nu e vorba de materie contra spirit. Pur şi simplu Dumnezeul din galaxia Madridului e cu totul altul decît Dumnezeul pămîntenilor din România. De la un anumit nivel în sus, minunile nu mai au rost. Nu au rost decît valoarea, experienţa, creierul de mutant, cu nervi de fibre optice, care nu se dilată sub presiunea tribunelor, nici nu se deformează de emoţie.

Steliştii au părut la mii de ani-lumină plus o repriză distanţă de Real. Abia după pauză s-au apropiat de Casillas, şi-au creat ocazii, atît cît se putea, cu capul de taur al lui Cannavaro, ieşind din pămînt, din aer, din stîlpii porţii, din tabela de marcaj, din nocturnă. Important e că roş albaştrii s-au apropiat, au spart calota de gheaţă şi au marcat primul gol după zece ani în Liga Campionilor, pe teren propriu. După Lyon, tot am învăţat ceva. Învăţăm, învăţăm şi iar învăţăm! Şi uneori sperăm nebuneşte. Restul e laser care trece prin inimă. Prin zeci, sute de mii de inimi deodată.

PS: Ăla mare, care striga la greu, de la oficială, îl ştiţi? Era fra’su, mă, fra’su de sînge!