Cutiile milei

Ministerul de Interne a dat clubului Dinamo cinci milioane de euro pentru modernizarea arenei din Ştefan cel Mare. Încă o soluţie de moment, încă o rezolvare ingenioasă, pe banii contribuabilului, care în loc să clarifice mai rău încurcă problema stadioanelor.

[…]

Ministerul de Interne a dat clubului Dinamo cinci milioane de euro pentru modernizarea arenei din Ştefan cel Mare. Încă o soluţie de moment, încă o rezolvare ingenioasă, pe banii contribuabilului, care în loc să clarifice mai rău încurcă problema stadioanelor.

Chestiunea trenează de ani buni. Ministerele nu numai că au altele pe cap, dar se pare că au şi fonduri la discreţie, ca să se mai uite la cîteva milioane de euro, virate în contul SA-urilor din fotbal. Rapid a primit două milioane de euro de la Ministerul Transporturilor, pentru renovarea stadionului din Giuleşti. Sigur, din aceste trainice tovărăşii, îi iese şi statului ceva. De exemplu, 700 de euro pe lună chirie din Grant, echivalentul a vreo 988 de pungi de seminţe, după calculele Academiei Caţavencu.

La Steaua, situaţia e diferită, dar la fel de instabilă. Stadionul e concesionat pe termen scurt, iar modernizarea a fost suportată de conducerea clubului, în jur de două milioane de euro. Ministerul nici nu ia, dar nici nu dă. Pentru că Gigi Becali pune condiţii: cere şi terenul din jurul stadionului. Şi, surpriză, de data asta, Armata nu mai vrea să cedeze nici o palmă din pămîntul ţării, nici măcar la schimb.

Chestiunea trebuie tranşată o dată pentru totdeauna şi în mod egal pentru toate echipele. Steaua şi Armata, Dinamo şi Internele, Rapid şi Transporturile, toate aceste dependenţe ar trebui să fie de domeniul trecutului. Fotbalul românesc are nevoie de arene moderne, nu de cutii ale milei bugetare. De tratament corect, nu preferenţial de la stat.

Concesionarea pe termen lung ar fi o soluţie, chiriile veritabile ar fi o soluţie. Dar, cine ştie, poate pe şefii de cluburi îi interesează mai mult circul decît arena, îi tentează mai degrabă cîştigul imediat decît profitul în perspectivă. Poate ministerelor le place să ţină piciorul în pragul fotbalului. Poate guvernului încă îi place să controleze toate sectoarele de producţie, îndeosebi pe cele care produc imagine.

Între statul proprietar unic şi statul proprietar fraier, trebuie să existe o cale de mijloc, un parteneriat între public şi privat. Dar mentalităţile vechi, gen mica mare ciupeală de la stat, „noi ne facem că investim, ei se fac că iau chirie”, sînt încă puternice. Şi în ministere, şi în cluburi. 
Cît despre un stadion nou pentru”naţională” vom putea vorbi peste vreo cîţiva ani. Iar de văzut îl vom vedea peste alţi cîţiva ani, modelat artistic din gogoşi ieftine. Stadionul ăsta a devenit un fel de Fata Morgana care apare numai în conferinţe de presă, o mascotă de fier-beton cu care Naşu’ ne dă în cap, de cîte ori e întrebat ce varietate de mentă freacă în federaţie.