…ue şi veselie

Golul egalizator de la Iaşi a adus chef de sărbătoare în Ştefan cel Mare . Nu cei aproape o mie de jandarmi şi poliţişti, ci golul ieşenilor a adus calmul în Ştefan cel Mare. După uralele de rigoare, „Aţi auzit, […]

Golul egalizator de la Iaşi a adus chef de sărbătoare în Ştefan cel Mare . Nu cei aproape o mie de jandarmi şi poliţişti, ci golul ieşenilor a adus calmul în Ştefan cel Mare. După uralele de rigoare, „Aţi auzit, băăă, o murit spurcăciunili!”,  egalul din meciul cu Steaua a ştampilat cu voie bună chipurile fanilor dinamovişti. „Da’ chiar mi-au luat bricheta!”, se miră unul, spre hazul găştii. Altul îl pisează pe un soldat, „De ce, mă, de ce?, ce legătură are că am fost la chef? De ce să nu intru?”. În fine, cineva pune punctul pe i: „Acum ar fi culmea să strigăm ..ue Steaua, nu?”.

Cu o jumătate de oră înaintea derby-ului, stadionul e pe jumătate plin. Rezultatul de la Iaşi i-a destins chiar de tot pe fanii „cîinilor”.  Torcida vişinie, cîteva sute de oameni, s-a ghemuit la o peluză. În rest, alb-roşu. Alb-roşu mut, fără bannere. Numai drapele, simple sau cu rotweilleri uriaşi, pe care n-ar îndrăzni nimeni să-i ştampileze. Grupuscule de pompieri patrulează în jurul terenului. Căştile cucuiate dau o tură, dau două, se opresc şi ascultă ce le spune o cască mai mare. Apoi se reped la tulumbe. În cîteva minute, în colţurile pistei de atletism s-au lăţit ca pe sugativă pete mari de apă.

Stadionul se populează ordonat, crănţănitul seminţelor se înteţeşte. Rapidul iese la încălzire, întîmpinat cu vocalize scurte de galeria roş-albă. În bătaia nocturnei, apar şi jucătorii lui Rednic, aplaudaţi în picioare. Nu se mai vede albastrul pestriţ al poliţiei, nici kakiul soldaţilor, nici căştile portocalii ale pompierilor. În Groapă nu mai e loc decît pentru două culori, alb-roşu, şi o singură sărbătoare, fotbalul. „Ar fi culmea să strigăm .ue, Steaua, nu?”. Culmea, neculmea, asta se strigă, din zeci de piepturi. La derby-ul cu Rapid.