Repetiţia e mama frustrării

Steaua s-a antrenat cu Bistriţa, iar Lyon – cu Lille. Repetiţiile lor pentru Ligă sînt folositoare, iar ale noastre – doar obositoare. În campionatele sănătoase, cum este cel al Franţei, meciurile sînt meciuri, fotbalul e fotbal, victoriile sînt victorii. Nu […]

Steaua s-a antrenat cu Bistriţa, iar Lyon – cu Lille. Repetiţiile lor pentru Ligă sînt folositoare, iar ale noastre – doar obositoare. În campionatele sănătoase, cum este cel al Franţei, meciurile sînt meciuri, fotbalul e fotbal, victoriile sînt victorii. Nu e loc de răzbunări simbolice sau cadouri cinice, de la 11 metri. Pe adversarii Stelei, rutina etapelor îi ţine în priză, îi montează pentru marile bătălii, în timp ce pe roş-albaştri mizeriile repetitive îi scot din forma de competiţie. Îi demoralizează, îi bulversează şi îi uzează aiurea.

MM Stoica şi Olăroiu au intuit corect că România nu merită o echipă ca Steaua. Campionatul nostru, aşa cum e structurat şi manageriat în prezent, nu încurajează valoarea. Taie elanurile spre performanţă şi resuscitează neruşinat „cooperativa”. Favorizează cantitatea, nu calitatea: 18 echipe, fotbal jalnic şi arbitraj şăgalnic.

Dacă te cheamă Steaua, Dinamo sau Rapid şi joci în cupe europene, programul te sufocă. În aerul stătut din Liga 1 numai echipele mediocre, fără pretenţii şi ambiţii, respiră în voie. Ceahlăul şi-a devansat fără jenă meciul cu Poli, pe motiv de nuntă în familia Sandu. Ăsta da, obiectiv, Cupa Cupelor de Şampanie, faza pe mese. Naşului să-i meargă bine, că atunci îi merge bine şi fotbalului românesc, nu-i aşa?

În campionatul Franţei, meciurile indică exact cum stă şi ce poate o echipă sau alta. Cînd Lyon cîştigă cu 4-1 înseamnă că a cîştigat cu 4-1. Cînd repetă pentru Ligă cu tribunele pline, Houllier îşi poate face reglajele, poate ajusta şi testa diverse formule de echipă. Preşedinele Aulas a asistat cuminte la discuţiile antrenor- jucători dinaintea jocului cu Lille, apoi a comentat: „Partida s-a derulat exact după scenariul imaginat de Houllier”. La noi, în materie de scenarii, antrenorii n-au nici pe departe imaginaţia arbitrilor şi şefilor de cluburi. Teatrul e asigurat de conducători, arbitrii deţin rolul principal, iar jucătorii şi tehnicienii sînt trataţi ca simpli figuranţi.

În fotbalul lui Sandu şi Dragomir, performanţele nu se pot obţine decît împotriva sistemului, opunînd rezistenţă la aberaţii şi acumulînd frustrări. Cînd Steaua pierde la limită, în nouă oameni, cu Dinamo, e clar ale cui sînt punctele, dar nu e clar a cui e victoria. Meciul cu Bistriţa a semănat a orice: simulare de fotbal, simulare de fault sau simulare de arbitraj, numai simulare de meci în Champions League, nu. După repetiţiile interne, echipele noastre pot afla un singur lucru: dacă a fost sau nu rîndul lor.

„Meciul cu Lille a fost o repetiţie bună înaintea întîlnirii cu Steaua” — Florent Malouda, fundaşul lui Olympique Lyon