Antrenament pe durere

Cum, necum, arbitrii reuşesc să dea derbyurilor ce-i al derbyurilor: tensiune. Cînd nu e spectacol de pase, e recital de cartonaşe. După Salomir, a venit rîndul lui Corpodean să fie omul meciului. A mers pe mîna tuşierului, la fel ca […]

Cum, necum, arbitrii reuşesc să dea derbyurilor ce-i al derbyurilor: tensiune. Cînd nu e spectacol de pase, e recital de cartonaşe. După Salomir, a venit rîndul lui Corpodean să fie omul meciului. A mers pe mîna tuşierului, la fel ca Balaj, în meciul de la Piteşti. Pînă acum trecuţi cu vederea, oamenii de pe margine sînt aduşi în centru. Servesc drept alibi şi ochelari de cal pentru aşii cu ecuson FIFA. Li se pun în cîrcă deciziile cele mai apăsătoare.

Corpodean n-a avut un meci nebun. Dar a ştiut să-l complice un pic. În prima jumătate de oră, s-a jucat prea prudent. Era clar că cele două rivale amînă spectacolul pentru meciurile din Europa. Cînd a fost vorba să-i arate al doilea galben lui Tameş, Corpodean a ezitat. Dar cînd a fost vorba să-l scoată pe francez, s-a decis cît ai clipi. Decisese, de fapt, tuşierul în locul lui.

Eliminarea lui Thereau a tulburat puţin echilibrul de forţe, a obligat Steaua să strîngă rîndurile şi să strîngă dinţii, să-i strîngă şi mai mult la eliminarea lui Bănel, dar atît a fost. Ocaziile nu s-au înmulţit, ritmul nu s-a iuţit. Echipa lui Rednic a avut momente de splendidă agresivitate, dar şi-a economisit forţele pentru grupele UEFA. La fel ca şi steliştii, care s-au încălzit cu public pentru înfruntarea cu Lyon. Din fericire pentru Corpodean, de la un anumit nivel în sus, apar mize mai importante decît derby-urile istorice. Dincolo de fumigene, orgolii, confetti şi jandarmi, se simt calculele de bun-simţ ale antrenorilor. Golul dinamoviştilor a venit tîrziu, în prelungiri. Un gol logic, aproape cinic. Pînă la urmă, cele trei puncte contează. Şi primul loc în clasament.

Din fericire pentru Corpodean, de la un anumit nivel în sus, un om în plus sau în minus nu mai înseamnă o dramă. O ciudăţenie, da, dar nu o dramă. Poate un banal antrenament pe durere. Încă unul, după cel efectuat duminică, în compania Rapidului. Un antrenament în genul celor practicate de Titi Teaşcă prin anii ’60. În loc de saci de nisip la glezne, cartonaşe roşii. Steaua patrulează în zece oameni, apoi în nouă, ca să poată zburda în unsprezece.  Şi, de ce nu, în opt, şapte, şase, să aibă Olăroiu cît mai mulţi jucători odihniţi.

Pe lîngă faptul că a dat derby-ului tensiune, Corpodean a mai reuşit ceva. Să demoleze mitul malign al Stelei favorizate de arbitri, mit care înflorea ameninţător în corpul campionatului. Lupta la titlu promite să fie una cît de cît sănătoasă. Dar ar fi păcat ca diferenţa s-o facă pînă la urmă tot oamenii în negru.