Calamity Costică

Pe Costică „Vîlcea” nici nu-l vezi, nici nu-l auzi, doar îl bănuieşti. De una, de alta. Pînă de curînd, aplica politica struţului Zen. Băga capul cu nădejde în computer, se făcea că deleagă, pînă trecea scandalul şi începea altul. Acum […]

Pe Costică „Vîlcea” nici nu-l vezi, nici nu-l auzi, doar îl bănuieşti. De una, de alta. Pînă de curînd, aplica politica struţului Zen. Băga capul cu nădejde în computer, se făcea că deleagă, pînă trecea scandalul şi începea altul. Acum scoate capul ca să zică ce? Că n-are arbitri, o dată, şi că arbitrii care vor să se retragă n-au decît, „să fie sănătoşi”. Nu e vina lui că nu vin arbitrii, nu e vina lui că pleacă arbitrii. Şi nu e nici responsabilitatea lui, nu-i aşa?

După ce Crăciunescu a fost zvîrlit din sediul FRF cu tot cu scaun, CCA a trecut în epoca haosului dirijat. Gheorghe Constantin e exact preşedintele de care are nevoie adrenalina şefilor de cluburi ca Mititelu şi Copos. E genul preşedintelui de cîrpă care şterge şi ultimele resturi de credibilitate şi autoritate din fruntea comisiei. 

Crăciunescu făcea tărăboi şi tăia în carne vie. Toată ziua era cu ochii pe arbitri, ca o cloşcă monomaniacă. Îi dădăcea, îi boscorodea, îi peria, îi şmotruia, le aducea instructori de la UEFA şi şorturi la modă. Nu era perfect, dar măcar era exigent. 

Costică „Vîlcea” nu e exigent cu nimeni, nici măcar cu el însuşi. Nu se descurcă, dar nici nu intră în panică. Are o problemă cu delegările. Ce face? Cheamă jurnaliştii să tragă arbitrii la sorţi. Dacă şeful CCA ar fi poliţist, i-ar pune pe trecătorii de pe stradă să alerge după hoţi. Dacă ar fi procuror, le-ar cere corupţilor să se ancheteze singuri, să-şi ia mita înapoi şi să-şi ceară scuze.

Dar nţ!, delegările nu le poate efectua presa. Presa nu poate ghici ce criteriu e mai important pentru CCA. Costică „Vîlcea” a avut grijă să complice procedura în aşa hal, încît nu se ştie niciodată ce primează: valoarea sau zodia. Din faimosul joben cibernetic, CCA nu scoate arbitri, ci criterii. Dacă are nevoie de un anumit „central” la un anumit meci, scoate la interval un anumit criteriu.

Pe vremea lui Crăciunescu, CCA era o familie. Acum CCA înseamnă mai multe familii, cu încrengăturile aferente de fii, nepoţi şi cumetri. Sezonul trecut s-a încheiat fulminant, cu scandaluri-monstru de abitraj, sezonul actual a început şi continuă la fel. Sigur, se exagerează, nu toate greşelile sînt intenţionate, unele sînt comise cu bună-ştiinţă. Ce face Costică „Vîlcea”? Nimic.

De la acuze, şefii de cluburi au trecut la figuri de karate, vor ajunge la cuţite în coastă şi bricege la gît. Arbitrii sînt ameninţaţi, arbitrii îşi iau cîmpii, arbitrii sînt bătuţi, arbitrii sînt corupţi. Dar Costică „Vîlcea” stă tot cu capul în computer, ca un funcţionar placid, sigur de postul său mai mult decît orice pe lume.

În era Crăciunescu, exista un dram de posibilitate să-i vedem pe români fluierînd în străinătate. Acum drumurile s-au blocat. Echipele noastre se zbat în cupele europene, arbitrajul se zbate în mizerie. Ce fac cei numiţi şi plătiţi să schimbe lucrurile? Ce face Costică „Vîlcea” în mijlocul calamităţilor? A, bine, mersi.