Tătucii fotbalului

Abramovici şi-a început imperiul de la o fabrică de plastic. În micul lui apartament moscovit, produce lighene şi răţuşte de jucărie, pe care prima lui soţie le vindea în bazar. Apoi a furat un tren cu benzină. Apoi o gubernie. […]

Abramovici şi-a început imperiul de la o fabrică de plastic. În micul lui apartament moscovit, produce lighene şi răţuşte de jucărie, pe care prima lui soţie le vindea în bazar. Apoi a furat un tren cu benzină. Apoi o gubernie. Nu contează de unde începi. Nu contează cum au făcut fraţii Surkis primul milion de dolari, ci cum au furat primul miliard. Se ştie, dar nu se vorbeşte, iar „Forbes” nu le listează averea. Despre Ahmetov, sîngele lui tătăresc, diploma în Arte şi fraudă, serele şi crimele lui se ştiu încă şi mai puţine.

Cu ei se bate nu numai Steaua, astă-seară, la Kiev, ci lumea liberă a fotbalului. Invazia oligarhilor, cu găleţile lor de caviar şi kilogramele de dolari murdari reprezintă marea sfidare aruncată Occidentului. Îndrăzniţi să ne refuzaţi banii! Îndrăzniţi să ne opriţi! Financiar, n-au rivali. Gigi Becali e un mic copil care ştie cîteva înjurături pe lîngă patronii Estului sălbatic. Pe plan sportiv însă pot fi bătuţi. Jocul e liber şi libertatea nu se negociază. Puterea lor teribilă durează pînă la marginea terenului.
Gigi aşteaptă cu nădejde să vină americanii să-l pună şef la Cotroceni. Surkis, Ahmetov, Abramovici (pe vremea cînd era apropiat al familiei Elţîn), Gaidamak controlează deja guverne şi preşedinţi, dar numai din umbră. Nu-i de-ajuns. Aceşti „nouveau riches” ai Estului au mentalitate veche de tătuci. Tînjesc după adulaţie publică, după recunoaşterea maselor. Şi sînt gata să cheltuiască sume delirante pe această ambiţie nomenclaturistă.

Deocamdată, UEFA închide ochii. Nu ridică prea multe obiecţii la banii negri şi gri care alimentează un fotbal în criză. Nu contează că Abramovici a stricat preţurile pe „mercato”, că patronează şi Chelsea, şi ŢSKA Moscova. Cîtă vreme nu-şi spală imaginea şi banii prea la vedere, nu dau haine de blană arbitrilor, nu negociază transferurile cu bazooka şi au tabloul „colonelului” Lobanovski în birou, magnaţii roşii au OK de la Nyon.
În felul lor, „tătucii” microbişti n-au făcut decît să continue planurile aparatului de propagandă sovietic. Nu vor doar să concureze, ci să anihileze pur şi simplu partenerii de întrecere. Spre asta ne îndreptăm. Spre viitorul oligarhic al marilor competiţii, spre triumful oficial al dictaturii banului în joc. Spre crima organizată a fotbalului. Abramovici a început cu o fabrică de jucării. El şi cei ca el nu se vor opri pînă cînd nu vor pune mîna pe toate jucăriile, toate cluburile, cu tot cu UEFA. Dar pînă atunci mai este.