Tezele din august

Sau tezele de la Mamaia. Concentrate în ziceri filosofice, în care acordul dintre subiect şi predicat trece firesc pe planul doi. Importantă este doctrina, mai importantă chiar decît rezultatele.

Teza 1: Să ne batem numai cu cei mari. Cu cei […]

Sau tezele de la Mamaia. Concentrate în ziceri filosofice, în care acordul dintre subiect şi predicat trece firesc pe planul doi. Importantă este doctrina, mai importantă chiar decît rezultatele.

Teza 1: Să ne batem numai cu cei mari. Cu cei de la cluburile mari. Dacă nu e în conflict cu Steaua, Piţurcă este la cuţite cu Rapid. Sau la surle şi trîmbiţe cu Dinamo. Selecţionerul are darul de a se face remarcat plasîndu-se în opoziţie explicită, dar inexplicabilă faţă de echipele noastre de top.

Teza 2, care decurge logic din teza 1: N-avem valori. Dar nu pentru că nu sîntem Olanda, cum a descoperit surprins selecţionerul. Ci pentru că valorile noastre, cîte or fi, nu se află în raza vizuală şi în orizontul ideologic al capului limpede de la lot. Dacă eşti la Dinamo, la Steaua, la Rapid, Piţurcă te vede pe sărite. Dacă eşti la Recreativo Huelva sau Distractivo Patagonia, te vede şi cînd nu joci. Ce nu găsesc scouterii şi sateliţii NASA, găseşte Piţi, cu ochiul lui de vultur domesticit pe la Casa Fotbalului.

Teza 3: N-avem valori, dar nici nu le căutăm. Dogma lui Piţurcă se reduce la cîteva încăpăţînări. Dincolo de aceste linii drepte, nici o urmă de strategie. Nici un proiect. Un singur om a încercat să construiască, să pună bazele unui sistem la „naţională”, Ladislau Boloni, cu trialurile lui. Valorile trebuie reperate şi distribuite cu metodă, într-o formulă de echipă gîndită din vreme, nu plesnită în buza meciului. Piţurcă n-a venit decît cu soluţii de moment. A instaurat provizoratul la lot. Mediocritatea ca stare de fapt. Scuza ca ipoteză de lucru.

Teza 4: N-avem valori, dar avem orgolii. Piţurcă nu e în stare să gestioneze relaţia cu jucătorii importanţi. De cînd a revenit pe banca „tricolorilor”, a avut mai multe scandaluri decît amicaluri. Nu numai că nu e capabil să comunice cu fotbaliştii, dar nu e în stare nici să-i ţină în frîu. Piţi e prea mîndru să admită criza de autoritate, aşa că pretinde că nu există. Nici întîrzierile, nici pauzele de ţigară, nici berile în avion, nici înjurăturile, nici alte gesturi mărunte, dar subversive.

Antiteza 5: Nu e linişte la „naţională”. N-are cine s-o impună. Piţurcă? Poziţia lui e mai slabă decît pare. N-are argumente profesionale. Justificările lui sînt de tip impresionist, judecăţile lui sînt făcute din ochi. În consecinţă, au putere de convingere zero. Singura autoritate pe care o deţine Piţi este contractul cu Federaţia. Faptul că îl ţine în braţe Mircea Sandu.

Teza 666: „Naţionala” României se îndreaptă repede, dar pe furiş spre situaţia existentă la „naţionala” Angliei în vremea lui Eriksson. Cu un superstar, Beckham la ei, Mutu la noi, care face regulile în locul selecţionerului. Şi cu un selecţioner care înghite în sec şi se execută. ît

„În ţara asta toţi se dau specialişti”
Mircea Rednic