Prințul devastator și singur
Ce rămâne după Ilie Balaci? Mai întâi, o altă întrebare. O pacoste.
De ce mor craiovenii? E greu de admis, dar plecările craiovenilor nu vorbesc numai de timpul care macină. După Crișan, Tilihoi, Ștefănescu și Balaci, e clar că viața celei mai strălucite generații a fotbalului românesc a fost extraordinară. În toate: talent și dezordine, elan și nechibzuință, dăruire și necugetare.
Atâția oameni născuți pentru fotbal și neatenți cu ei înșiși, nepăsători și gata de orice ispravă, ca o armată tânără convinsă de propria-i nemurire. Ilie Balaci a fost nu numai cel mai dăruit, dar și cel mai sincer, naiv și imprudent dintre ei. Ceva din această vitejie cu mingea la picior și cu mâinile ridicate de pe ghidon e, pur și simplu, oltenească. Mentalitate de oameni iuți, aprinși și iubitori de viață aprigă. Ca pecete interioară, această stare e incurabilă.
Al doilea lucru lăsat nouă de Ilie Balaci e datoria de a ține minte și a înțelege splendoarea fotbalului jucat de acest om timp de doar 9 ani. Fotbalul lui Ilie Balaci a fost un fel de a perfora, exploda și dicta fără replică și recurs. În istoria jocului, Balaci a fost unul din cei 5-6 sacri ai epocii televizate: Dobrin, Hagi, Marcel Răducanu, Boloni și, probabil, Dembrovski. Indiscutabil, Balaci e acolo.
Dar descrierea lui Balaci are nevoie de mai multă precizie. În Balaci, am avut cel mai eruptiv jucător al fotbalului românesc. Un Dumitru nuclear și, cu o paralelă riscantă, un Lăcătuș lucid.
Balaci n-a atins niciodată dispersia plenară a lui Boloni, dar a fost tipul de jucător care începe prin a prelua și sfârșește prin a deține un meci, indiferent de adversar. Asta o știu cei ce au jucat în spatele lui simțind că sunt remorcați de un reactor. Cel mai mare dar adus de Balaci fotbalului românesc a fost mentalitatea de cuceritor. Balaci a luat cu asalt, a supus și a scos din joc tot ce a (ne)cugetat să-i iasă în față.
În această postură de Prinț devastator, Balaci a fost singur printre fotbaliștii români. Ceva din convingerile de erou singular a rămas, de altfel, în viața extra- și post-fotbalistică a lui Balaci. Mereu neîncadrabil și neîncadrat, Balaci a fost un rebel fără albie până în ultima clipă de viață.
Îl plângem și îl regretăm pe Ilie Balaci. Mai departe, trebuie să îi înțelegem bine măreția și singurătatea.