Anglia – campioană mondială la handbal
Puțină lume a remarcat, dar Anglia câștigă Cupa Mondială, în medie, o dată la patru ani.

Statistica de mai sus pune capăt speculațiilor după care lunga domnie engleză, începută la Mondialele din 1950, va lua sfârșit, peste trei săptămâni, în Rusia.
Cine citește, ascultă sau privește spre mediile de informare engleze va avea unul și același șoc. Englezii au decretat, iarăși, că nimeni și nimic nu le poate sta în cale. La baza acestei speranțe legiferate de la un cap la altul al Angliei stă, într-adevăr, ceva formidabil.
O victorie norocoasă, în ultimul minut, împotriva Tunisiei. Și, dacă nu era de ajuns, un meci-măcel cu o echipă inexistentă, Panama, care putea deschide scorul de două ori în primele 15 minute.
Trebuie menționat, în treacăt, că aceeași presă engleză, care dă judecăți solide numai în anii fără Cupă Mondială, a mai hotărît că: Harry Kane e cel mai bun vârf al lumii, Kyle Walker e singurul fundaș de netrecut al turneului, iar Gareth Southgate e un geniu care și-a dislocat umărul din inteligență și e cel mai elegant antrenor al Mondialelor pentru că poartă vestă.
Toate aceste remarci subtile și intuiții tăioase spun că nebunia alimentată de fotbal nu e o boală sudică și că legătura cu realitatea slăbește și pe ploaie. După regulile unei matematici alimentată intravenos, o dată la patru ani, englezii descoperă că sunt siliți să câștige Cupa Mondială.
La trezire, după corecția aplicată de aproape orice echipă în stare să execute auturi corect, delirul de grandoare ia sfârșit. Pentru 2-3 luni. La fel de inevitabil, însă, vin următoarele calificări și, din acel moment, Anglia e, iar, Campioană Mondială.
Nimeni nu e foarte interesat să știe de unde vine acest tip de tembelism înduioșător, într-o țară care cultivă în rest reținerea rece a sentimentului.
Cel mai de crezut, Anglia suferă de aroganța părintelui surclasat. Una și aceeași nație a adus pe lume fotbalul pe care, ulterior nu l-a mai educat sau l-a pus în vânzare. Adică, într-un fel sau altul, l-a uitat. Între timp, fotbalul și-a văzut de viață, a plecat prin lume și nu și-a mai vizitat părinții. Și noi am fost de patru ori campioni mondiali la handbal. De ajuns! E rândul Angliei!