Rapid-Mistică rapidă

Cine crede însă că rătăcirile care au dus Rapid în pragul neființei au clătinat credința marelui suporter tăcut se înșală.

Am onoarea să îl cunosc pe sociologul A. Știu că e Rapidist pentru că și-a Mărturisit păcatul cu o umilință monahală. Majuscula vine de la Mistică. Omul nu e un rapidist normal și social. E un martir voluntar. E cel mai rapidistest rapidist. Își interzice până și contactul cu echipa pe care o idolatrizează. Într-atât de spiritualizată e legătura cu Rapid, încât omul crede că prezența lui aduce ghinion echipei. Căci, prin 1970, sociologul Rapidist a urmărit un meci pe care Rapid l-a pierdut. De atunci, orice apariție la meciurile echipei a fost exclusă.

Rapidistul de care vorbim postește extrem, cu îndârjirea unui stâlpnic uitat în deșert, cu spatele la stadion. Un pragmatic ar spune că fidelitatea nu a dat rezultate. Truda mucenicului n-a rodit. Rapid n-a băgat de seamă că are la picioare un suflet curat și a păcătuit ca un Dumnezeu bezmetic. Cine crede însă că rătăcirile care au dus Rapid în pragul neființei au clătinat credința marelui suporter tăcut se înșală.

Cu cât se afundă Rapid în nimicnicie și divizii cu multe litere și cifre, cu atât mai neclintită e credința Apostolului. Omul nu face vreo diferență între vremurile cărnoase ale lui Greavu, Năsturescu, Neagu sau Dan Coe și anonimatul rahitic de azi. Căci el nu ține cu o echipă sau cu o generație. El ține cu realitatea din spatele clubului. Ceva care e Rapid și mult peste Rapid. I se spune identitate. Puțină lume mai caută să pătrundă la ce a fost bună și de ce nu mai e bună identitatea cluburilor care înseamnă ceva în fotbal. Păcat! Trăim o epocă de fotbal în care suporterii țin cu un club pe bază de rezultate și putere de cumpărare. E ridicol.

Nimeni nu poate explica rațional de ce anume ar ține cu Liverpool, azi, un băștinaș din Mersey sau de ce e dator un catalan să jure pe Barca. Să ții cu o echipă de străini cumpărați de un miliardar se poate, dar n-are nicio legătură cu echipa pe care crezi că o susții. E fals. Vremurile duc spre fotbalul global al tuturor și al nimănui. Ultimii oameni care țin, aparent irațional, cu cluburi care nu pot arăta nimic par bizari și vor fi, curând, uitați. Pasiunea provocată de sentimentul că o echipă e a ta chiar și prin neputință repetată, nu mai e populară. Deși, tocmai acest gen de suferință e singurul caz în care o idee fixă își poate dovedi noblețea. Abia aici patima fotbalului se apropie de religie și, dacă nu e prea mult spus, devine respectabilă.