Noile golănii profesioniste

Un fotbalist ca Nicuşor Stanciu este obligat să compenseze prin talent şi prin muncă toate lipsurile fizicului

Există și profeți de azi pe mâine. Sau mici profeți în ce privește trasul la poartă. Sunt unul dintre ei. Nu cutez să spun cine va lua titlul, dar știu cum vor greși șutul la poartă mai toți „genialii” de o etapă ai  play off-ului nostru. Sunt carevasăzică un profet de rând pe ce nu este, pe ce nu merge și pe ce-i greșit din plecare. Mi s-au întâmplat însă și câteva profeții de bun-simț maxim.

Într-un meci în care Nicușor Stanciu avea doar un culoar foarte strâmt și foarte curbat spre colțul porții adverse, altfel spus o lovitură liberă de pe stânga cu un minimum de șansă, am văzut cu ochii minții cum o să șuteze el exact pe acel traseu imposibil și o să fie gol. Și așa a fost. Gând la gând cu bucurie.

Mic profet de etapă sau de meci poți să fii numai dacă ai material. Din ziua aceea, am știut ce fel de jucător va fi Nicușor Stanciu, dar nu m-am exprimat, fiindcă Nicușor e un nume de alint care îi stârnește pe profeții profesioniști ai campionatului la tot felul de ironii ieftine.

Acest Nicușor e foarte talentat în sensul în care e tot omul care n-are un încotro și trebuie să dea totul doar din muncă: nu e înalt, nu e malac, nu e mârlan, nu e vitezist și nici nu dă cu cotu’-n gură când intră-n isterie echipa. E obligat să dea totul numai din harul exercițiului, adică din acel n-are încotro de care vorbeam.

Nicușor Stanciu reușește cu harul lui exersat la imposibil și cu precizia pasei ceea ce mulți din fotbaliștii noștri forțează cu cotu’-n gură, cu talpa pe călcâi și cu alte mijloace din sporturile de șanț. Modul foarte elaborat cu care o seamă de jucători bagă profesionist cotul în orbita adversarului sau îi sparg un pomete dovedește că procedeele sunt mai lucrate și mai cerute decât trasul la poartă din prima. Altfel spus, că noile golănii profesioniste, tot mai frecvente de la meci la meci, sunt mai agreate de antrenori și de patroni decât finețurile de manual ale unui Nicușor Stanciu.

De altfel, chiar din aceste pricini a fost văzut atât de târziu la calitatea Messi acest firav Nicușor Stanciu, fiindcă nu i se poate cere să fie grobian în sensul de „Rupe-l, mă!, „Omoară-i, mă tată!” , „Taie-i glezna, ….-le morții mă-sii!”.

Și așa mai departe, cu inventarul tuturor îndemnurilor la luptă din fotbalul nostru jucat cu osul și cu ruptul, nu cu mintea și cu harul.