Mister şi Dănuţ

Dinamo e un Paradis. Nu al rezultatelor, nu. Dar cui îi pasă, atâta vreme cât nu te plictiseşti deloc cu această minunată echipă?!

Dinamo e un Paradis al democraţiei. Fiecare zice ce vrea în totală libertate, fără frică de a fi nu reprimat, dar nici măcar contrazis. Perfecta coabitare în familia dinamovistă a tuturor gândurilor şi simţirilor contrare a apărut în marea ei splendoare după meciul cu Botoşani.

Cornel Dinu, oficial al clubului, guru incontestabil (după adjectivul pe care îl adoră), a şters pe jos, după bunu-i obicei, cu toţi cei care  i-au ieşit în calea vorbelor. Sentinţa, cu minusul de a nu fi deloc nouă, a sunat ca o condamnare la nefiinţă fotbalistică: „E cea mai slabă generaţie din istoria lui Dinamo!” (zis la Telekom). Clar. Şi nici sfârşitul lumii nu-i departe. Dar trebuie să-l credem, Dinu a văzut multe, a trăit multe. Atât de multe!…

După ce Contra a fost, cu un termen drag presei în format mai mic, „desfiinţat”, a venit rândul lui Miriuţă. „La Miriuţă nu se vede că încearcă să schimbe ceva într-una dintre cele mai slabe distribuţii din istoria fotbalistică a lui Dinamo. N-au existat mai mult de trei acţiuni, nu am văzut nicio concepţie de joc”. Bine, dar depinde cu ce compari. A, cu alte generaţii. Dar e ca şi cum ai spune că egiptenii din ziua de azi nu mai fac piramide. Dinamo, ca şi Steaua, era altădată fie săltată politic, fie beneficiara unui fotbal care încă mai producea. Când n-au mai fost bani ca să iei resturile mai de soi din ţară – şi n-au mai fost demult, că altfel alde Borcea, Badea şi compania nu plecau de la măcelărie ca să-i lase oasele naivului actual – atunci verdictul a fost clar. Da, probabil acela enunţat de Dinu e corect. Din păcate, am devenit o ţară de enunţuri. Dar stai! Acum vă putem prezenta şi o super-ofertă de optimism! La câteva ore (de noapte) după Dinu a vorbit şi Dănuţ Lupu, la Digi Matinal. Şi el e oficial al clubului. Antrenorul „desfiinţat” e iute reînfiinţat. „A reuşit să strângă vestiarul. Să facă doar unul”. Aşa, altă viaţă! Pe fostul mare talent „cea mai slabă generaţie din istorie”, „căpitanul care nu joacă nimic”, „cele două calamitaţi ale atacului” (Dinu) îl umplu de speranţă: „După ce am văzut la meci, am mare încredere în aceşti jucători şi în Miriuţă că vom reuşi calificarea în play-off. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre”. Colosal! Mai înţelege ceva dacă poţi. Sigur s-au uitat la acelaşi meci? Adică, nu e vorba doar de poziţii nuanţate. Unul l-a văzut pe dracul şi celălalt pe Sfântul Petru după ce a cântat cocoşul de trei ori.

Oricum, e limpede un lucru. Libertatea cuvântului. Democraţia care le-ar roşi obrajii islandezilor.

Dinamo e, cu adevărat, un bastion al sacrelor valori pe care lumea actuală tinde mişeleşte să le cam dea la spate. Sunt tari venerabilii! Sigur, cu fotbalul e o altă poveste. Dar ce e el pe lângă acest falanster în care părerile cele mai pline de mante, iluminări şi frustrări se mişcă liber precum Duhul lui Dumnezeu deasupra apelor?