Adevărul despre minciuni

Am aşteptat un meci dramatic şi am primit o execuţie. O glumă, o aroganţă, o capcană?

Duminică seara telespectatorii au putut trăi o epifanie. O divină pogorâre le-a învăluit minţile târzii în noapte: Steaua va fi campioană. Azi. Mai încolo, mai vedem. Dintr-odată, după ce a pus genunchiul pe grumazul unei Astra destul de docilă (deranjantă resemnare), Steaua a trecut de la „bine că ASA a pierdut ca să fim siguri de locul 5” la „cine ne mai poate sta în cale?”. A fost nevoie de două ore, atât.

Acestea sunt adevărurile fotbalului nostru, atât răstimp e suficient pentru a transforma prăpastia în munte precum întorci pe partea cealaltă un ciorap şi e ca nou. Steaua e azi campioană, aşa cum Astra era până ieri. Simpatic e că echipa pe val acum, fără adversară cu o singură excepţie despre care vom vorbi, e doar pe 3, dacă n-o fi sărit între timp şi Dinamo peste ea. Dar lăudătorii ei au dreptate. A început din ce în ce mai puţin să conteze ce se întâmplă pe teren. Contează ce stabileşte justiţia despre Ioan Niculae sau Ministerul Economiei despre finanţele C.E.O. Aşa se face adevăratul clasament. În cazul Stelei, dacă patronul trece bine peste supărările de dimineaţă, nu mai are cine să o încurce. Poate doar fotbalul. Ceea ce nu s-a întâmplat duminică.

De ce e Steaua campioană
Steaua e campioană? Nu. Şi da. Pentru că e singura care nu îşi găseşte alibiuri în caz că termină pe oricare alt loc decât primul. Când Cortez a ajuns pe malurile Americii în faţa marelui necunoscut nu şi-a lăsat şansa locului doi. A ordonat să fie arse corăbiile. A fost un fel de a spune „vom fi campioni sau nu vom fi deloc”. Becali şi-o fi făcut socoteli meschine despre cum va lua bani şi dacă ratează grav obiectivul, dar în fapt a spus mereu că la pretenţiile Stelei nu există alternativă la titlu. Reghecampf a fost constant şi el în a ţinti vârful.

Gândind aşa oamenii aceia cred mereu că eşecurile sunt doar pasagere şi că e doar o chestiune de timp până când lucrurile se vor regla. Sigur că în cazul prelungirii crizei apar conflicte, depresii, disperări, rătăciri. Dar cumva Steaua a evitat in extremis alunecarea psihologică în prăpastie. Noroc? Poate. Poate şi o consecinţă logică a unei mentalităţi. Crezi total şi când vine momentul loveşti mortal. În faţa Astrei Steaua nu mai avea nici o corabie rămasă în vreme ce adversara se legăna frustrată pe oceanul alibiurilor. A rezultat o crimă comisă în somn.

De ce Steaua nu e campioană
Singura certitudine în fotbal e că adevărul de azi e o minciună mâine. Când patronul Stelei spune că nu mai are adversar – Astra e slăbită, Pandurii are necazuri maligne, Viitorul nu e constantă, iar Dinamo e sub ca valoare – poate să aibă dreptate, doar că uită tocmai de Steaua. În fotbal chiar şi o echipă pe jumătate moartă îţi poate pune piedică dacă nu funcţionezi la maxim. Or, Steaua e victima multor accidente de parcurs rezultând din alegerile proprii.

Lotul are lesturi grele. Gebhart şi-a semnat deja condamnarea, Kharja e în necunoscut, Enache nu e încă la Steaua cu adevărat, Marica a lipsit o vreme care ar fi servit acomodării cu echipa şi vice versa, iar cu Chipciu clubul joacă un poker periculos. Înăuntru fiecare are obiectivele lui, de naţională, de confirmare, de relansare, de salariu. Şi nu toate trag mereu, instinctiv, în aceeaşi direcţie. De aceea meciul reuşit cu Astra poate fi o capcană. Steaua face bine când crede în absolut că va fi campioană, dar rău dacă se crede deja campioană. Pentru că de duminică e iar echipa de răpus cu orice preţ. De cei care nu îndrăznesc să viseze la titlu, dar vor  măcar să moară cu ea de gât.