Singurătatea alergătorului pe bandă
Scăpată de griji şi jucători pînă în vară, campioana trăieşte în digestia post-sărbători probabil cel mai important moment al istoriei moderne.
Steaua e în campionatul românesc ca Ludovic al XVI-lea la Versailles în primele zile ale Revoluţiei: strigă pe holuri […]
Scăpată de griji şi jucători pînă în vară, campioana trăieşte în digestia post-sărbători probabil cel mai important moment al istoriei moderne.
Steaua e în campionatul românesc ca Ludovic al XVI-lea la Versailles în primele zile ale Revoluţiei: strigă pe holuri şi nu-i răspunde nimeni. Stăpîn singur pe un vast şi înspăimîntător domeniu. Plecarea lui Lucian S. pare să amplifice această solitudine. Omul dă culoare locului, înveseleşte cu ghirlandele lui faţa mohorîtă a unui fotbal care arată de parcă şi-a pierdut minţile şi sufletul. Cine să ne mai provoace un fior? Pare derizoriu într-o lume scufundabilă. Dimpotrivă, cînd pîinea e proastă măcar circul să ne ţină ochii departe de burtă.
Steaua lui Reghe era un grup de asalt, artisticărelile nu erau indispensabile. Sînmărtean îi trebuia tare lui Gâlcă, surprins şi el, ca noi, toţi, să-l vadă pe Piţurcă – figura licărind de o neînţeleasă revanşă – flancîndu-l grijuliu pe omul invizibil al naţionalei sale care i se punea acum în braţe cu viteza artificiilor de Revelion. Steaua „spaniolului” croşeta cu andreaua Lucian jocul visat, dar încă nedefinitivat. Asta e. Dar măcar Sînmărtean să plece azi, nu mai tîrziu! Pentru că, la ceea ce vrea Becali de la cel mai important membru al turmei sale, după iarnă urmează direct vara. Care ne frige îngheţul inteligenţei.
Există un loc pînă în care drumurile noastre se însoţesc. Şi noi, şi patronul singurei echipe care nu şi-a pierdut nici buzunarul, nici busola ne dorim Europa mare. El ca să ia banii, noi ca să ştim pe ce îi dăm. Cum se ajunge acolo tinde să devină un mister. Minţi aşezate ale criticii fotbalului îi tot spun lui Gigi B. că iarna îţi faci car încă de pe cînd el, liber, se dădea cu punga sanie la Poiană. Azi e valabil cu atît mai mult cu cît titlul e gata. Pentru Steaua, preliminariile Ligii Campionilor încep acum. Steaua e la kilometrul zero. E o tabula rasa. Chelită în curînd de jucători, această echipă blestemată să cîştige un campionat-fantomă trebuie să suplinească printr-un supermanagement ceea ce nu i se întîmplă pe cale naturală.
Pleacă Sînmărtean? Să plece toţi! Dar acum! Şi să fie aduşi alţii. Dar tot acum, în iunie va fi tîrziu. Altfel urmează o nouă păcăleală. E aproape o miză naţională, cu un calcul simplu. Fără banii din Ligă, Steaua – sau orice nume va purta – se va micşora ca pielea de sagri, va investi şi mai puţin, mai greu va performa şi tot aşa. Va deveni iar o oarecare. Şi nici nu va mai trage după ea ambiţiile celor care se vor reorganiza vreodată. Lecţiile Ludogoreţ şi Aalborg ar trebui să-i ajute pe cei de la palat să sufle şi în iaurt. Dar nu e sigur. Sigur e că Sînmărtean pleacă. Iar Szukala îl urmează. Rusescu şi Bourceanu sînt doar în tranzit. Arlauskis va zice mersi şi la revedere! Lista e deschisă. În punctul ăsta, regele ori cere întăriri, ori se cere la ghilotină.