Bun venit printre oameni!
Antrenorul Stelei a pus un amortizor propriei revolte. Atît că glonțul plecase.
Gâlcă a insistat: “Am vrut să fiu sincer”. E clipa în care m-am temut pentru el. A doua zi a venit cu precizări. De ce ar face un […]
Antrenorul Stelei a pus un amortizor propriei revolte. Atît că glonțul plecase.
Gâlcă a insistat: “Am vrut să fiu sincer”. E clipa în care m-am temut pentru el. A doua zi a venit cu precizări. De ce ar face un astfel de lucru un om care nu are nimic de ascuns, nimic de întors? Pentru că, zice el, nu a fost bine înțeles. Din fericire, există mereu posibilitatea ca situația să fie doar puțin gravidă. Într-o lume a aproximărilor imposibile nu sughite nimeni cînd adevărul e uzinat pînă la a arăta precum un arbore cotit. Gâlcă a spus exact ce a vrut să spună. Că nu mai are ajutorul unei voci inchizitoriale, că fostul doctor nu i-a lăsat istoricul medical în ciuda cererilor repetate și că nu i s-au adus toți jucătorii pe care i-a dorit. Gâlcă de miercuri a răbufnit, cel de joi a încercat să acopere craterele. O fi reușit? Nici nu mai contează. Mesajul real a fost lansat. Cine avea de auzit a auzit. Exprimarea lui nu tocmai fluidă, dar fermă, o fi provocat unele neînțelegeri, fie. Că nu l-ar fi vrut pe Rusescu sau Bourceanu e clar eronat. Ca și, probabil, ideea că l-ar fi gonit pe Paligora. Și pot să mai cred că n-a vrut să-l atace direct pe Argăseală. E fără echivoc însă că s-a revoltat împotriva unei situații sufocante. Provocată de un patron care n-are nici el aer prea mult. Într-un fel, Gâlcă s-a comparat cu Gigi. E momentul să ne temem și mai tare.
“S-au adus jucători peste capul D-voastră?”. “Păi, știu, dar am spus că i-am adus eu?”. Limpede. De mirare? Nu. Așa se întîmplă peste tot, doar că la Steaua trebuie să te bați cu munții. Gâlcă-om-bun e prins între spleen-ul carceral al patronului și pretențiile de performanță. Cînd îl vrei pe Bokila sau Hamza și îl primești pe Lemnaru, cînd pleacă Gardoș și vine Luchin fără drept de joc european te cam trece o conferință de presă. La Steaua funcționează vechiul dicton “ad augusta per angust”, doar că romanii nu se refereau la îngustimea buzunarului, ci la umilința devenirii. Gâlcă nu mai vrea să fie umil, și are dreptate, doar că s-ar putea să nu-și fi ales bine momentul. El a reacționat la materiale din presă printr-o oră de vorbă care ar putea fi sintetizată astfel: eu am făcut ce am putut, alții puteau face mai mult. Știam asta. Toată lumea o știa. De aceea nimeni (dintre cei fără agende ascunse) nu i-a pus pistolul la tîmplă. Nici măcar propria conducere, care l-a reconfirmat imediat după eșecul cu Ludogoreț și s-a activat semnînd repede trei internaționali. Strigătul lui Costel a dăngănit lung în această acalmie. S-a auzit pînă departe, spre Poarta Albă. Acolo unde e tare liniște. Și timp suficient ca orice gînd, bun sau rău, să vină, să plece și iar să vină din minte ca un obsesiv yo-yo.