Pedale în gură

Ciclism. Turul Franţei. Nibali. Munţi. Tricoul galben. Castele. Oameni. Milioane. Nu e despre asta. 

În timp ce. În timp ce Turul Franţei continuă să-şi arunce vraja înmuiată în saliva eroică a lui Rafal Majka. În timp ce Turul Sibiului, […]

Ciclism. Turul Franţei. Nibali. Munţi. Tricoul galben. Castele. Oameni. Milioane. Nu e despre asta. 

În timp ce. În timp ce Turul Franţei continuă să-şi arunce vraja înmuiată în saliva eroică a lui Rafal Majka. În timp ce Turul Sibiului, la mii de kilometri dar nu în altă galaxie, îşi construieşte pas cu pas o frumoasă poveste. În timp ce unii pompează rîuri de sînge pe munţi există viaţă şi în subsolurile acestei lumi. Acolo îşi duce existenţa demnă de Dante (nu ăla pe lîngă care treceau fluierînd nemţii) ciclismul românesc.

E ca în grajdurile lui Augias, cu deosebirea că se va găsi mai greu vreun Hercule care să le cureţe. Novak, preşedintele care vine din urmă, ar vrea acest rol. Spune că a găsit un dezastru financiar ornat cu deturnări de fonduri. Zeci de ani de încremenire, de Tururi ale României organizate în condiţii suspectabile, de management care e acum sub o lupă penală au transformat acest sport într-un zombi bîntuind fără scop şi rost.

Venirea campionului paralimpic de la Miercurea Ciuc a născut speranţe, adversitate, lupte crunte cu accente etnice, plîngeri la poliţie şi funcţionarea în paralel, sub ochiul nepermis de îngăduitor al ministerului, a două conduceri federale. La Turul Sibiului, aripa Novak a înscris o echipă, aripa Plugaru, aleasă de o Adunare Generală a cluburilor fidele vechii conduceri, o alta. Fiecare susţine că reprezintă România. De fapt, fix din acest motiv România nu mai există.

Momentul e de un penibil nesfîrşit. Uniunea Ciclistă Internaţională, în faţa căreia ne-am făcut de băcănie, a dispus, ameţită de ineditul jenant al situaţiei, înscrierea a două naţionale la Turul Sibiului. Dar nu va întîrzia, cînd se va dezmetici, să ne pună la colţ. Străinii veniţi la această competiţie care ne mai spală imaginea îşi fac cruce. Iar toate astea se întîmplă nu în fotbal sau handbal, sau gimnastică. Ci într-o disciplină insignifiantă la nivelul performanţelor.

V-aţi putea întreba de partea cui e dreptatea. O hotărîre recentă a Tribunalului Bucureşti care a invalidat numirea aripii Plugaru ar fi un început de răspuns. La fel de reale sînt contestările dublei calităţi oficial/concurent a lui Novak. Treaba e că pînă la urmă, cumva, va trebui făcută pace în această Cecenie a sportului românesc care arată îngrozitor, iresponsabil. „Nu discut cu infractorii!”, a declarat Novak. Foarte bine.

Totuşi, cine va rămîne în picioare la finalul acestui măcel, cînd va fi el, va trebui să treacă peste toate dezbinările şi să fie un preşedinte al tuturor. Să meargă chiar şi la duşmani cu o floare în mînă şi nu cu un pistol. Altfel, tot ce va face nu va fi decît să omoare morţii.