Învinșii care vor învinge

Cîteodată, dincolo de victorie stau lucruri cu bătaie mai lungă.

După cîteva zile cu apă și foc din cer care au curs pe pavajul Sibiului și pe stîncile de la Bîlea, o culoare îmi arde ochii: portocaliu. Nu ca acela […]

Cîteodată, dincolo de victorie stau lucruri cu bătaie mai lungă.

După cîteva zile cu apă și foc din cer care au curs pe pavajul Sibiului și pe stîncile de la Bîlea, o culoare îmi arde ochii: portocaliu. Nu ca acela intens, electric, al lui Robben care ne-a amăgit o vreme. E mai puțin “flashy”. Nu te invită la nebunie, nu-ți jură să te ducă pe Lună de azi pe mîine. Dacă îți promite ceva, e să nu te lase în drum. Pentru vremurile noastre e una dintre cele mai frumoase declarații. Acesta e portocaliul unei echipe din Turul Sibiului. Se numește, imposibil, CCC. Așa a vrut patronul care a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din țara lui după ce și-a început afacerea cu un simplu stand pe care și-a înșirat produsele, genul Richard Branson. Acestea nu sînt povești. Sînt polița de asigurare împotriva predestinării. În sensul ăsta e construită și formația de ciclism pe care am văzut-o peste tot, pe toate șoselele cursei din centrul României, niciodată resemnată, niciodată blazată, mereu la atac, mereu născocind ceva. O formație care n-a cîștigat turul Sibului, dar care învață pe oricine vrea o lecție minunată: să nu păcălești viața! Într-o zi, chestia asta ar putea face diferența între a fi trăit sau nu degeaba.

Ar putea concura în cele mai mari întreceri ale lumii ciclismului și chiar o face. Scopul ei e să ajungă în elita World Tour, dar, după cum spune directorul său sportiv, fost învingător de etapă în Giro, “pas cu pas, fără salturi nebunești. Noi clădim încet, dar sigur. Avem un plan pe 4 ani”. A clădi, planuri, pas cu pas? Aproape că am pierdut noțiunea acestor cuvinte. Iar dincolo de ele sînt faptele. La Turul Sibiului – una dintre primele 6 curse din centrul și estul Europei – am experimentat, în timp, tot felul de cetățeni. Cei care se roagă cu cerul și pămîntul să fie primiți ca mai apoi să nu se vadă din pluton. Cei care anunță o echipă și apoi vin cu alta. Cei care reprezintă România și care au meciul lor intern, marea bătălie pentru ultimul loc. Și alții care se străduiesc și uneori chiar reușesc. Tot felul de frumoși și de urîți.

Peste toți însă e această echipă poloneză care a tratat Turul Sibiului ca pe Turul Franței. Inițial a anunțat că liderul Davide Rebellin nu va veni pentru că s-a accidentat în Turul Elveției. Organizatorii s-au dezumflat. Dar în noaptea dinaintea startului, Rebellin s-a înființat la hotel, deși se schimonosea de cîte ori ducea mîna la coaste. Apoi, timp de patru zile nu a existat moment în care să nu le vedem pe undeva portocaliul. În ultimele etape au fost peste tot, în toate evadările, în cele mai curajoase acțiuni. Au cîștigat contratimpul. Rebellin a terminat pe 2 la “general”, respirînd greu. Și nu a existat moment în care să fie solicitat la interviu și să schițeze vreun început de refuz! Astfel de oameni te spală de crusta groasă a fițelor altora. Văzîndu-le generozitatea și buna creștere înțelegi în ce clopot de sticlă trăim. Un exemplu că vedetariatul poate fi o virtute și nu un blestem pentru toți cei din jur.