Răzvan, anul zero

S-a întors un om care pare să vrea fotbal. Chestie extrem de complicată pe aici

Plecase supărat. Supărat pe toţi, pe tot văzduhul, din subteranele jurnalisticii pînă în cerurile lui Mircea Sandu. „E încă supărat pentru ce i s-a întîmplat […]

S-a întors un om care pare să vrea fotbal. Chestie extrem de complicată pe aici

Plecase supărat. Supărat pe toţi, pe tot văzduhul, din subteranele jurnalisticii pînă în cerurile lui Mircea Sandu. „E încă supărat pentru ce i s-a întîmplat în România”, spunea de foarte curînd celebrul lui tată. A fost prima oară cînd l-a contrazis. La întîia conferinţă am aşteptat crispaţi deconturi de poliţe reale sau imaginare. Nici vorbă! Răzvan Lucescu a descins senin, a vorbit cu un zîmbet de om care a făcut pace cu viaţa. Apoi l-a contrazis a doua oară. Îngheţaserăm auzind de la senior că judecătoarele au condamnat nişte oameni deoarece nu se pricep la fotbal.

Ne-a mai venit sîngele în obraji atunci cînd juniorul a spus că a comenta verdictul e ca şi cum ar lăsa procurorii să-i facă primul 11. Primăvară, dezgheţ. Solar. Ne părăsise un om plin de resentimente, convins că i se descărcau constant vagoane de nedreptăţi în faţa casei. În fine, a vilei. Am recăpătat, într-un campionat în care se trage de la şold cu mitraliera grea, un tip calm, destins, aplicat, gata să discute mai degrabă despre mingea care circulă la firul ierbii decît aceea care se plimbă pe mîna lui Papp. Ni se prezentase în promo un antistelist visceral. Am primit un om rezonabil, care acceptă superioritatea liderului. Uimitor! Răzvan post Qatar. De-aia îi aşteptăm pe arabi ca pe americani?

Sau poate că reprezentantul Generaţiei X în antrenorat (nu, nu-i despre meciuri nule) e ca oricare dintre noi care se întoarce dintr-o lungă călătorie. A şi zis, de altfel, cu alte vorbe, că e încă neimersat în băltoaca naţională. Una care totuşi i-a oferit din nou o frumoasă oportunitate, căci ce poate fi mai simpatic, după ce ai plecat trîntind uşa, decît să fii reprimit la una dintre rarele echipe pe val şi cu fani? Aici intervine adevărata miză. Dacă e doar un tip în carantină, ne putem vedea de drum. Dar dacă îşi va păstra aceeaşi atitudine şi după ce vor trece valuri de mîl peste el, atunci ar putea deveni o insulă interesantă, în aşteptarea coagulării unui continent. Răzvan n-a jucat încă „pe bune”. Petrolul nu e încă al lui, campionatul e finito. Cupa, acolo e miezul!

Va rezista? Va putea avea (i se va da dinspre club) aer pentru a merge înainte indiferent de ceea ce va fi, fără frică şi reproş? Sau va recădea unde a mai fost, într-o amară şi cîteodată violentă verbal rîcă de culoar în interiorul acestei secte în pierdere de sens? Lucescu vine într-un campionat care are un jupîn. Pînă acum, tot ce i s-a opus acestuia au fost vorbe şi amînări de fapte, acuzaţii în parte reale, în parte nedovedite. Întrebarea e: cine vine cu fotbalul? Cine va fi forţa liniştită care într-o bună zi, aşa cum se întîmplă cu toate domniile lumii, va face o altă istorie? Nu-i deloc sigur că va fi omul nou al Petrolului. Deocamdată, azi, el are liniştea care îl ridică deasupra celorlalţi.