Tineri, pensaţi, prizaţi
Ne cere Vestul cu adevărat tinerii? Şi dacă da, îi dăm?
Din cînd în cînd ne trece cîte o ştire, cu frison. Manchester îl monitorizează pe Dorin Rotariu. Tottenham se interesează de Gabi Iancu. Asocierea acestor mici copii cu astfel […]
Ne cere Vestul cu adevărat tinerii? Şi dacă da, îi dăm?
Din cînd în cînd ne trece cîte o ştire, cu frison. Manchester îl monitorizează pe Dorin Rotariu. Tottenham se interesează de Gabi Iancu. Asocierea acestor mici copii cu astfel de nume mari poate anunţa o schimbare. Încăpăţînarea de a crede că din a 7-a ţară ca mărime a UE nu s-a extras încă tot aurul. Dacă e să continuăm delirul am putea presupune că, sătui să primească marfă gata stricată, occidentalii se pregătesc să ia ouăle direct de sub găină. Transferuri timpurii, înainte ca relele obiceiuri (care nu sînt doar cele extrasportive) să le afecteze ADN-ul. Privind la Iancu, ar fi o posibilă salvare de la înecul în această mare turbionară care e viaţa. Dar nu ştim. N-avem nici o confirmare. Cel mai simplu e să ne imaginăm că amîndoi puştii sînt doar prezenţe oarecare pe o lungă listă de jucători întinsă geografic de la Tromso la Iraklio.
Ceea ce ştim însă e că, aproape sau departe de a ajunge efectiv la astfel de cluburi, fotbaliştii nominalizaţi devin dintr-o dată nepreţuiţi. Peste noapte se trezesc că sînt un fel de Messi încă neînflorit, după sistemul care era să-l lege de glie pe Gabi Balint în ’90. „Nu putem să-l dăm, după toate plecările de jucători el e Maradona al nostru”, au cotcodăcit absurd conducătorii marelui club al Armatei. Balint a plecat pînă la urmă cînd Steaua a primit cît dorea. Iancu, Stanciu şi Rotariu rămîn. Prinşi într-o logică financiară care ar putea să-i consume înainte ca ei să ardă cu adevărat.
Realitatea e că ratăm la greu exporturile. Cei care reuşesc la vîrf, atît cît o fac, Chiricheş şi Maxim, sînt oameni care au fost deja „afară” de tineri. Au făcut-o pentru că n-au fost mize pentru nici un club mare. Rotariu, îndemnat de Alexe să plece repede, e anunţat că mai stă nişte ani. Clubul vrea să-l fezandeze bine înainte de a monetiza legitimarea, consumată la mare luptă cu Vasluiul. Aici, dilemă. Îl dai prea repede, iei bani puţini pe care oricum trebuie să-i împarţi cu Timişoara. Îl ţii la piept să se coacă, există un risc mare să-l compromiţi într-un mediu naţional în care se creşte rău. Există şi varianta procentului dintr-un viitor transfer, dar e cam ca în proverbul cu cioara de pe gard. În acest punct ar trebui să prevaleze interesul jucătorului. Şi cel general. Pentru că pe praful ăsta orice reuşită e esenţială în încercarea de a reclădi încrederea în fotbaliştii români. E clar că nu-i putem pune pe o traiectorie bună aici. Trebuie acceptată, ba chiar încurajată plecarea lor timpurie. E un proiect, pînă vom avea şi noi unul coerent. Darea spre înfiere ar însemna să ne recunoaştem limitele, primul pas spre a le depăşi. Nu-i uşor. Dar ar fi păcat să ne rămînă de la unii ca Iancu doar ursuleţii de la bascheţi şi minunatele sprîncene.