Tupeu transfer

Mai mult decît jucători, Petrolul înfige în gazon sperietoare

Venirea lui Mutu a creat deja perplexitate. Acum apropierea lui Zicu de Ploieşti creează un caz care pare a fi mai complex decît simpla repatriere a unor veterani în suferinţă de […]

Mai mult decît jucători, Petrolul înfige în gazon sperietoare

Venirea lui Mutu a creat deja perplexitate. Acum apropierea lui Zicu de Ploieşti creează un caz care pare a fi mai complex decît simpla repatriere a unor veterani în suferinţă de contract. Se întîmplă ceva la Petrolul care ţine de Steaua, inconturnabilul reper al acestui timp. Ţine de un fenomen pe care patronul Astrei îl numea „tremuratul chiloţeilor”. Sub nasul concurenţilor, Steaua s-a transformat anul trecut într-un căpcăun care îşi înghite adversarii pe nemestecate.

O metamorfoză care a îmbinat starea de orgoliu istoric a acestei echipe cu articularea unei filosofii a victoriei şi eclozarea unor talente costisitoare. Alinierea astrelor. Steaua trăieşte încă în inerţia acelor luni, ţinînd banii la ciorap şi sperînd să ia un titlu low-cost. Întîrzierea oponenţilor a fost atît de mare încît saltul înainte al Stelei a săpat un decalaj greu de anulat în ciuda reechilibrării campionatului. Încă şi mai importantă a fost lovitura psihologică. Impresia de invincibilitate a creat un reflex de teamă adversarelor chiar şi atunci cînd acestea au şansa de a pune cuţitul la gîtul trupei lui Reghecampf. Aici ajungem la cazul Petrolului. Contra n-a suportat niciodată această fatalitate. Dar nu el joacă. Şi atunci aduce oameni care să joace ca el. Cu tupeu, fără frică. Jucători imperfecţi, oameni-problemă, dar fără complexe. Dinaintea atitudinii sfidătoare a lui Tătăruşanu, Chipciu ori Gardoş, care anulau celorlalţi orice şansă de reuşită încă înainte de a-i înfrunta, Contra aruncă în luptă unii de la care cere să nu mai suporte teama, ci s-o inspire. E o recunoaştere directă a unui adevăr: cele mai mari victorii ale Stelei nu au fost obţinute pe teren. Fără insinuări.

Mutu şi, poate, Zicu vor trebui să intre în rolul de sperietoare. Asta în exterior. Mişcarea are însă riscuri domestice. Dintr-o dată se face mare aglomeraţie în vestiar. Contra a schimbat un lot în vară şi a avut un mare succes comparat cu sezonul vecin la nivelul etapei 19, plus 9 puncte. Frenezia continuă. Mutu singur face cît o echipă, tipul umple locul şi media. Cu Zicu alături tabloul arată a Woland şi motanul Behemoth, un cuplu care întoarce totul cu josul în sus. Va reuşi grefa de personalitate? Pentru că respectul din exterior ar putea genera nervi în interior. Contra pare a-şi asuma totul, ca un căpitan peste un grup de piraţi mereu în pragul răscoalei. Nebunia lui e de a obţine repede totul, e un grăbit, spre deosebire de Astra, care îşi planifică ascensiunea în ani sub un strict control al patronului. De aceea vine Alibec tăcutul şi nu Mutu provocatorul.

În fond, să ne bucurăm! Într-un fotbal micuţ măcar orgoliile să fie mari. Ca mămăliga care nu ţine de foame, dar îţi umple burta.