Părăsiri

Sînt tot mai mulţi cei care vor nu doar să se transfere, ci, sufleteşte, să emigreze

Cel mai bun tînăr din campionat a fost şi cel mai ferm. Curtat de Astra, apoi de Steaua, Dinamo şi în general de oricine […]

Sînt tot mai mulţi cei care vor nu doar să se transfere, ci, sufleteşte, să emigreze

Cel mai bun tînăr din campionat a fost şi cel mai ferm. Curtat de Astra, apoi de Steaua, Dinamo şi în general de oricine mai trage la Europa, Aurelian Chiţu a declarat scurt: „Vreau în Vest!”. Şi imediat a explicat de ce. Vrea departe de scandaluri. Vrea într-un loc, deducem, în care banii să fie plătiţi la timp, în care să nu-ţi taie nimeni din contract pentru că ai ratat un dribling sau să ţi se dea prime de instalare care mai apoi să fie declarate senin aconto la salariu. Un loc în care patronii să nu înjure fotbaliştii, un spaţiu în care să nu fii azi rege şi mîine ultimul lepros. Deja nu foarte tînărul Chiţu tînjeşte după un trai normal.

Un pic mai bătrînul Nistor a tras şi el spre Apus înainte de a intra pe orbita CFR-ului. Şeful lui l-a convins cu greu să nu-şi ia lumea-n cap. Pentru amîndoi exemplul perfect e Maxim, omul care a refuzat cu un zîmbet scrîşnetul nevrotic al unui fotbal care a alunecat spre feudalism. Tintin de Stuttgart a spulberat vraja rea care făcea ca toţi Feţii-Frumoşi ai Estului să se transforme în broscoi la primul sărut al banilor. Maxim a arătat că există o viaţă în afara echipelor „care nu se refuză”.

În zilele din urmă, comemorarea invaziei securistico-minereşti asupra Pieţii Universităţii l-a făcut pe unul dintre invitaţii la o emisiune TV să spună că mulţi dintre colegii săi de liceu au decis, urmare a acelei orori, să plece definitiv din ţară. Au înţeles că aici nu au un viitor pentru că acest teritoriu e prizonierul unor cetăţeni bine organizaţi care nu îi vor lăsa niciodată să respire normal. Istoria se repetă. Priviţi cîmpul însîngerat al ultimului sezon. O campioană decapitată, echipe care nu ştiu cine le e cu adevărat patron, jucători mutaţi la tonă de la un club la altul, insolvenţe, faliment, procese în lanţ, cîte un dezastru care pîndeşte la colţul fiecărei zile. Perdeaua de vorbe care încearcă să acopere realitatea e deja comică. E ca şi cum ai încerca să ascunzi sub preş un elefant. Şi oamenii fug, ca dintr-o casă în flăcări. N-au chef de martiraj. Au poftă să-şi ducă viaţa firesc, cu sens, cu direcţie. Veţi spune că e cu atît mai bine, că educaţia lor occidentală va ajuta României, dar v-aţi iluziona. Ei nu merg la Paris ca tinerii interbelici. Fug din ţară ca în vremea comuniştilor. Cel puţin sufleteşte.

În afara unor proiecte interesante, dar care se autominează aşa cum e cel al Stelei, fotbalul de la noi trăieşte fără program înalt. Or, sînt oameni care nu mai vor să-şi piardă vremea rătăcind printre cuvintele patronilor. Oameni care fac mai mult decît a pleca din ţară. O părăsesc.