Dau 3 puncte pentru o idee

Olanda nu este o echipă, este o şansă. Aceea de a vedea România. Pentru asta, România trebuie să devină vizibilă.

E uşor să fii visceral la capătul chinului autist din Ungaria şi înainte de Olanda care are o cotă umilitoare […]

Olanda nu este o echipă, este o şansă. Aceea de a vedea România. Pentru asta, România trebuie să devină vizibilă.

E uşor să fii visceral la capătul chinului autist din Ungaria şi înainte de Olanda care are o cotă umilitoare la victorie, 1,30. După punctul divin de vineri risc un pluton de execuţie. Afirm că nu trebuie să ne intereseze rezultatul de la Amsterdam. Ştiu, establishmentul fotbalistic susţine încăpăţînat că numai rezultatul contează. Poate într-o finală, într-un meci ultim de calificare, la lovituri de departajare. Dar rezultatul intermediar în spatele căruia nu se află nici o idee e un eşec cu ceas. Ne trebuie o idee naţională, după cum naţiunile, astăzi, nu se mai definesc ca graniţe (rezultate), la fel de uşor de trecut ca o linie de şotron, ci ca dinamică de grup. Piţurcă tocmai a primit un dublu cec în alb de la Mircea Sandu.

Acesta a reconfirmat termenul ferm al contractului cu selecţionerul la orizontul lui 2016 şi a spus că poate să piardă aceste două meciuri (cu condiţia să le cîştige pe cele de acasă). Selecţionerul a refuzat această mînă întinsă către structurarea calmă a unei filosofii de joc. El vrea să se califice acum. Acum! Nu-i discutăm alegerile, ci ambiţiile. E o  rîvnă de a le da peste nas celor care îl contestă, din ce în ce mai mulţi. Dar şi dacă o va face, spre lauda lui, va fi judecat plecînd de la zero, căci ce folos să mergi în Brazilia, la samba, bătînd pasul pe loc, copiind ternul 2008? Tîmpită situaţie. Oricum am da-o, trebuie să jucăm fotbal. Tîmpită situaţie.

Acum 6 ani – ia te uite, cu acelaşi domn Piţurcă! – ideea a fost să jucăm aprig cu cei mici şi prudent cu cei mari. Bingo. Era apogeul lui Mutu şi Chivu. Existau „oameni providenţiali”, categorie respinsă de selecţioner, dar de care s-a folosit din plin. Astăzi naţionala e o sumă de petice şi speranţe. E condusă „la inspiraţie”. Acest ezoterism are un mare merit: scapă oricărei dezbateri. Sîntem în zona incantaţiilor şamanice, a meditaţiilor de grup. Fotbalul devine indiscutabil, căci e greu să te contrazici cu o entitate aflată în transă. Naţionala e astfel izolată inclusiv de publicul ei, care refuză să stea drepţi şi să aplaude patriotic chiar şi reprezentaţiile comice. Căutam o idee, iat-o: naţionala e sieşi suficientă. E asta suficient pentru a face o naţională? Abisală spirală. De fapt, naţionala ar trebui, după exemplul explicit al lui Del Bosque, care încurajează dialogul fără a fi mai puţin decident, să aibă ideea opusă celei în care se încăpăţînează. Aceea de a se deschide lumii. Ar fi uimită cîte idei bune ar primi. Gratis.