Chiriaşul lui Torres

Au fost mai multe meciuri pe Stamford Bridge. Al lui Tănase cu încrederea oarbă a celor care se încăpăţînează să-l creadă un mare jucător (scor de forfait pentru Dodel), al lui Benitez cu Universul care complotează împotriva lui în vreme […]

Au fost mai multe meciuri pe Stamford Bridge. Al lui Tănase cu încrederea oarbă a celor care se încăpăţînează să-l creadă un mare jucător (scor de forfait pentru Dodel), al lui Benitez cu Universul care complotează împotriva lui în vreme ce el camarero scria ciorbele pe bucăţica lui de hîrtie şi de lume, a zănaticului oltean care a descins pe teren şi i-a liniştit pe englezii isterizaţi de tabloide cu ameninţarea invaziei barbarilor carpatini („las’ că ăştia se omoară între ei înainte să ne cotropească pe noi”). Al lui Pintilii cu pămîntul de sub crampoanele lui, al lui Chiricheş cu milioanele.

Meciul Chelsea –Steaua a stat la coadă. De departe cel mai tare caft al serii a fost al lui Torres cu el însuşi. În copilul ăsta există două personaje. Carcasa amorfă în care Dumnezeu a pus un dar viu. Banalul spaniol e locuit de o fabuloasă entitate care îi depăşeşte cu mult puterea de înţelegere. Din cînd în cînd divinul fotbalist dinăuntru, poet sărac şi genial cazat pe datorie la o proprietăreasă bogată şi tîmpă, se revoltă. Se zbate, se aruncă în cap, dă gol şi dă sîngele pe nas. Face prima pagină a ziarelor care descoperă geniul din butoi. Lumea e într-un extaz glumeţ, formulînd bancuri printre aplauze. Bloody Hell!

Torres nu cuplează. Cetăţeanul în faţa căruia se prosternează cohorte de fotbalistnici, omul uriaş cu faţă de drăgălaş pare că nu suportă răbufnirea valorii pure pe care nu o poate stăpîni şi nici programa. Feţişoara bucălată e îmbufnată. Buba. Buba la nas. Buba în piept. Inima care bubuie, stăpînită de un altul, infinit mai bun, zero controlabil. E un caz ciudat, un caz de posedare favorabilă. Frustrantă, ce-i drept. Cumva, pe undeva, pe sus, s-or fi greşit nişte socoteli. Vreun funcţionar cu aripi o fi încurcat ţidulele. Poate că aurul lichid care a fost turnat în acest băieţaş care îi bate la funduleţ la mari trofee pe unii ca Ronaldo sau Ibrahimovici era destinat altcuiva.

Poate că un om ca Rusescu ar fi meritat măcar o lingură din cazanul în care a fost îmbăiat acest iubit de zei. Păcat. Pentru amîndoi e prea tîrziu ca să mai schimbe ceva. Sînt unele greşeli pe care nici o comisie cerească nu le poate schimba. Sper doar ca acela care a încurcat borcanele să fi fost retrogradat din funcţia de înger-şef în cea de vînzător de ziare în Plaza Mayor. Chipul nelămurit de el însuşi al lui El Nino, imprimat în mii de exemplare, să-i fie pedeapsă veşnică.