Fotbal, dragoste şi burtă

Nehrănit, fotbalul pentru fotbal se stinge. Noul sport e contemplarea abisului din conturi Există două lumi paralele, materia meciurilor şi antimateria foamei. Se transmite partida, apoi se captează în direct ghiorăitul maţelor. Mulţescu: „Fotbalul trece prin burtă”. Mulţescu e ghinionist, […]

Nehrănit, fotbalul pentru fotbal se stinge. Noul sport e contemplarea abisului din conturi

Există două lumi paralele, materia meciurilor şi antimateria foamei. Se transmite partida, apoi se captează în direct ghiorăitul maţelor. Mulţescu: „Fotbalul trece prin burtă”. Mulţescu e ghinionist, clar. Pe unde se duce bate, şi-apoi bate obrazul. În curînd nu vom mai şti dacă să luăm în serios schimbul de mingi între aceste echipe de fantome. Fie să învingă cel mai puţin flămînd! Vom asista la defilări semănînd cu coloanele de prizonieri de război abia ieşiţi din vreun lagăr asiatic, susţinuţi pentru a nu cădea din picioare. Neplătiţi cu lunile, fotbaliştii nu mai vor să intre în cantonamente, să se pregătească (Pancu: „Pînă nu ne dau banii nu ne mai antrenăm”) sau îşi depun memoriile pentru a cădea din lac în puţ. Următorul nivel, indicat de „studenţi” lui Şiman: proteste deschise, refuz de a juca, ameninţarea unor confruntări violente. Ai zice că e Anglia lui Thatcher. Nu, e Liga lui Mitică. La mişto, aşa…

Patronii au alte treburi. Jucăria-fotbal nu mai e simpatică, ba chiar a devenit enervantă. E ca o verighetă greu de scos de pe un deget umflat de prea multe şpriţuri. A devenit trendy să ai datorii la jucători, dă-i încolo de golani! Las’ că se descurcă ei. Ce, cînd luau cîte 100.000 de parai şi îi dădeau pe toţi pe cîte un jeep îi mai întreba cineva dacă au ce pune în farfurie? Ei? Să tacă şi să înghită. În sec. Această viaţă însă nu mai e viaţă. E un tîrîş patetic, cu fanii dezvoltînd tone de imaginaţie pentru a ţine în viaţă idei moarte, către nimic. Nu mai există proiecte, obiective, visuri. Există doar masa zilei de mîine, ca pe vremea lui nea Nicu. E mediul în care cresc puştii încă suficient de naivi pentru a mai crede în ceva. Nu pentru multă vreme.

Vor învăţa repede că trebuie să te descurci ca să supravieţuieşti. Să faci cu ochiul, să strîngi o mînă pe la spate. Să înjuri adversarii la galerie şi să te pupi cu ei pe gură în penumbra tunelului. Să învîrţi roata circului în care adevăraţii clowni sîntem noi, cei din tribune. Toţi patronii zic că au mici treburi de aranjat şi după aia totul va fi bine. Da, da. Cînd vor fi gata, dacă vor fi vreodată, va fi prea tîrziu. Ceea ce se întîmplă acum pentru aceste populaţii care îşi duc viaţa de pe azi pe azi e o teribilă cădere înapoi. Asistăm la ultimele donguijotisme. Deja Liga tinde să se împartă între cei cu bani şi supuşii lor. Ne întoarcem în Evul Mediu al anilor ’80, cînd puternicii vremii erau inabordabili. Rămîne să-l identificăm pe Valentin Ceauşescu.