Armata umbrelor

Înainte de a lupta cu Ajax, descendent din Zeus, Reghe are de înfruntat nişte cetăţeni din Olimp

Imediat după ce Hollande a fost ales, un editorialist l-a pus în gardă asupra fantomelor din Castel („Le Chateau” e numele de cod […]

Înainte de a lupta cu Ajax, descendent din Zeus, Reghe are de înfruntat nişte cetăţeni din Olimp

Imediat după ce Hollande a fost ales, un editorialist l-a pus în gardă asupra fantomelor din Castel („Le Chateau” e numele de cod al instituţiei prezidenţiale). I-a explicat ce alţi şefi de stat îi vor sta mereu în cîrcă. În primul rînd, „Hollande candidatul” îl va bîntui mereu cu promisiunile lui inoperante pe „Hollande alesul”, imersat în cruda realitate (vezi impozitul de 75%). Apoi „viitorul ex”, adică el însuşi acţionînd în raport cu ambiţia de a fi reţinut de istorie într-un anume fel (vezi Mitterand). Dar cele mai nesuferite fantome, scria jurnalistul, sînt cele ale foştilor preşedinţi. Oricît de buni sau de răi vor fi fost ei la timpul lor, oricît oprobriu public ar fi încasat, odată eliberaţi de jugul funcţiei ei devin figuri enorme, statui absolute, voci inatacabile care îl vor sîcîi în permanenţă pe urmaşul lor copleşit de singurul moment care contează, cel prezent. Recunoaşteţi vreun personaj din fotbal în această ingrată situaţie?

Cît de naivi am fost să credem că rezultatele din amicale vor cîntări dinspre Palat pe capul lui Reghecampf! De acolo nu se aude nici „miau”. Furtuna vine dinspre Steaua de ieri, aceea care are întotdeauna dreptate, aşa cum numai eroii de legendă pot avea. Raportat la CFR, Steaua nu stă neapărat mai rău la impresia artistică şi la rezultate, ambele echipe sapă. Dar diferenţa de percepţie şi de discuţie publică e considerabilă. Clujenii n-au semizei care să-i trăsnească din înalt. La Steaua, să fii mereu sub pleopa gigantică a generaţiilor care au culminat cu Sevilla e „part of the job”. De la Iordănescu la Dumitru, cu o haltă la Ienei, oamenii aceia şi-au cîştigat libertatea de a spune ce vor şi de a fi băgaţi în seamă.

Enervează, aşa cum în Franţa handbalului Costantini (două titluri mondiale) îl agasează pe Onesta (două titluri olimpice). Par constant la pîndă. Dau senzaţia că dojenesc chiar şi atunci cînd mîngîie. Sînt greu de mulţumit. Mormăie, mîrîie. Frustrarea de a sta sub această săbie a lui Damocles trebuie să fie mare. Dar e şi o mare încercare. De care antrenorul Stelei, ajuns spre capătul răbdării, s-ar lipsi bucuros, deşi mai tîrziu s-ar putea bucura. Statuile nu te acceptă cu uşurinţă printre ele. Important e să ai un Panteon pentru care să aplici, mai mult decît a-ţi construi un mausoleu în deşert. La Steaua, şi la altele, aşa e. Nu moşteneşti doar un dreptunghi de iarbă. Vine la pachet cu cerul de deasupra.