Diriginte de şantier

A scos tacticos revolverul, semn că vorbele bune s-au terminat. Sabău a trecut la disciplina de jos, dar cine antrenează pasiunea?

Un tip serios. Un tip care nu glumeşte. E moţ. Vorbeşte puţin şi apăsat. O atitudine nesărată pentru o […]

A scos tacticos revolverul, semn că vorbele bune s-au terminat. Sabău a trecut la disciplina de jos, dar cine antrenează pasiunea?

Un tip serios. Un tip care nu glumeşte. E moţ. Vorbeşte puţin şi apăsat. O atitudine nesărată pentru o lume dezechilibrată. Chiar şi atunci cînd se enervează, se enervează tot calm. Atunci însă cuvintele nu mai rimează cu tonul. Sună ca o condamnare molcomă la moarte. Noul excomunicat e Goga. Sabău i-a pus clar în vedere să se apuce de altceva dacă nu îi place fotbalul. L-a băgat şi l-a scos în timpul ultimului amical. De pe teren, se înţelege. Sabău pedepseşte civilizat. Precum profesorul de la corecţionala din filmul lui Truffaut, care îl întreabă pe elevul nedisciplinat pe un ton egal: „Dreapta sau stînga?”. „Stînga”, zice victima. Călăul îşi scoate tacticos ceasul şi îl pocneşte cu o ferocitate rară. Apoi totul reintră în normal. Lumea a fost repusă la locul ei. Punct.

La Rapid, Sabău pare un diriginte pus să aducă pe drumul cel bun o clasă vraişte. A dat afară cîţiva jucători care n-au priceput mare lucru din demersul său (lipsă de comunicare zice Burcă), încearcă încă să negocieze cu Rui Duarte aparent fără să ştie cu cine are de-a face şi bănuim că nu-i e foarte uşor nici cu directorul instituţiei (cui i-a fost?). De fapt, se străduieşte din greu să impună ceea ce băieţii în costume slim fit şi cravate subţiri ar numi cultură de companie. E ceea ce lipseşte Rapidului, căci firma şi istoria nu ţin loc de management. Dacă Goga n-a sărit ca un nebun să îmbrăţişeze şansa de a fi din nou fotbalist de top nu e doar vina sa. Sportivii au simţ superdezvoltat pentru a mirosi cum stă treaba într-un loc sau altul. De acum zice Sabău că ar sta aşa: „Cine nu e pregătit să dea totul nu stă pe teren. Îl scot după 5 minute. Nu trebuie să plece jucători în iarnă, dar nu-i obligat nimeni să rămînă”. E ca un pistol la tîmplă. Şi pare să fie încărcat, căci Copos, declarativ cel puţin, îi dă mînă liberă. Va fi de ajuns să apese o dată sau de două ori?

Rapid a fost într-o maximă veselie multă vreme. Sabău s-ar vrea acum un fel de Mario Monti, cel care împinge la sinucidere patroni prinşi în off-side. Dar adevărata spaimă, cea pozitivă, n-ar trebui să fie pentru propria piele, ci pentru pierderea obrazului. Dintre toate echipele cu ştaif, cea din Giuleşti a pierdut cel mai grav Nordul. Sabău poate încerca la infinit, dacă oamenii săi nu se vor simţi parte din identitatea acelui loc, dacă nu resimt dincolo de orice pedeapsă arsura unei înfrîngeri umilitoare cu Steaua, vor fi soldaţi doar pînă la masa de seară. Sabău va reuşi doar cînd, fără nici o vorbă, pe jucători îi va durea rău, apropo de faza cu Goga, acolo unde trebuie.