Între Travis şi abis
Travis Tygart este şeful Agenţiei Americane Antidoping, omul care a redeschis cazul Lance Armstrong
Se zice că în fiecare generaţie există 36 de drepţi care salvează Umanitatea. 36 de oameni a căror viaţă e dusă cu atît adevăr şi corectitudine […]
Travis Tygart este şeful Agenţiei Americane Antidoping, omul care a redeschis cazul Lance Armstrong
Se zice că în fiecare generaţie există 36 de drepţi care salvează Umanitatea. 36 de oameni a căror viaţă e dusă cu atît adevăr şi corectitudine încît păcatele noastre, ale celorlalte miliarde, sînt răscumpărate. E esenţial ca ei să nu se cunoască între ei şi nici măcar să nu ştie că de drumul lor fără fisură atîrnă perpetuarea omenirii. Nu se ştiu între ei şi nu-i ştie nimeni dintre semeni. Aşa că nu ştiu nici eu dacă Travis Tygart este unul dintre ei. Nu e neapărat să fie. Şi vă rog să ţineţi cont de întregul meu subiectivism atunci cînd afirm totuşi că dacă nu e, atunci e foarte, foarte aproape de a fi. În limbaj sportiv, ar merita cel puţin medalia de argint. E mai bine aşa. Să nu cunoaştem aurul, dar să ştim măcar cine vine imediat după.
Travis Tygart este şeful Agenţiei Americane Antidoping. Deja lumea s-a împărţit în două. Pro şi contra Lance Armstrong. Mai degrabă pro. Tygart are altă treabă. Interviul său din „L’Equipe” e un document minunat despre un om care opune ameninţărilor cu moartea căutarea încăpăţînată a adevărului. Trăieşte într-o clădire fortificată cu agenţi FBI niciodată prea departe. Tygart e o ţintă pentru că a îndrăznit să spună în ţara celor mai frumoase visuri: „Treziţi-vă!”. A primit ameninţări cu moartea pentru că a îndrăznit să reia de la zero ancheta federală abandonată suspect chiar înainte de startul campaniei electorale.
A avut tupeul să apere speranţa unui copil de a face sport cinstit de reveriile unor sedentari telenovelizaţi consumînd realitatea virtuală a televizorului aşa cum înfulecă hamburgeri. Armstrong le-a vîndut cea mai frumoasă şi corect politică iluzie. A construit un imperiu al binefacerii pe o groapă de gunoi. Un adevărat capitalist. Să nu-l întrebi doar cum a făcut primul milion. Sau cum a cîştigat primul Turul al Franţei. Ok, nici pe celelalte. Tygart a îndrăznit toate acestea şi acum le asumă senin. Cum o fi să fii urît din tot sufletul?
„Vei lua decizii atît de grele încît oricînd poţi fi dat afară”
„Sînt o ţintă? Nici o problemă. Important e să-mi protejez echipa. Şi să-i respect pe cei care nu trişează”. E un om singur în faţa unui colos cu mii de feţe, dar are un atu în mînecă. „Trebuie să fii cel mai puţin competent, cel mai puţin inteligent, cel care străluceşte cel mai puţin din staff-ul tău”, i-a lăsat cu limbă de plecare predecesorul său. „În plus, va trebui să iei decizii atît de grele şi de importante încît să te aştepţi să-ţi pierzi slujba în orice moment. Trebuie să nu ai nevoie de acest serviciu”. Prin acestea, Tygart e sigur de munca echipei lui şi liber în acţiuni. E mereu cu bagajele făcute. A fost acuzat de 23 de senatori că foloseşte bani publici pentru a distruge una dintre icoanele Americii. Unii îl cred radical de stînga, alţii de extremă dreapta. „No problem”. Omule, eşti nebun? „No problem”. No fear.
Tipul subţirel cu studii de filosofie şi drept nu e străbătut de nici o umbră atunci cînd vorbeşte despre lucruri stînjenitoare. Prescrierea cazului Armstrong (fapte incriminate la distanţă mai mare de 8 ani) nu mai e valabilă dacă „acuzarea reuşeşte să dovedească faptul că sportivul care a trişat şi-a permis să influenţeze martorii care puteau să-i pună în lumină culpabilitatea de-a lungul acestor ani, să disimuleze probe sau să mintă sub jurămînt. Avem certitudinea că aceste lucruri s-au întîmplat”. Cuvinte care cad ca nişte ciocane. Şi mai sînt. „Această afacere e mai mare decît cazul Armstrong. E vorba de o adevărată conspiraţie a celor de la US Postal. Perfect organizată”. Miroase a URSS, a RDG. Tygart ridică doar puţin capacul de pe această şerpărie, dar ce e mai greu urmează. Dosarul său e cît Zidul Chinezesc. Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să vă legaţi centurile de siguranţă! În perioada imediat următoare vom trece printr-o zonă de turbulenţă a marilor iluzii.
„N-am nici o bucurie să distrug legenda lui Armstrong”
Ghiceşti totuşi un zîmbet amar sub faţa limpede. Paharul adevărului trebuie băut pînă la capăt. Cu forţa la nevoie. Operaţia e cu atît mai grea cu cît boala a fost mai lungă. Şi ştim, cei 36 salvează omenirea în ciuda ei însăşi. „Armstrong rămîne un erou pentru mulţi. E o poveste tristă. Ador sportul. Să distrug visuri şi legende nu-i deloc ceva care să-mi placă. (…) Dar noi sîntem aici pentru a-i apăra pe cei curaţi şi asta facem. Altfel am greşi”. Travis, my friend, în ce să mai credem? Tygart merge la demontat mitul Armstrong cu ce se ducea fata din „Flash Dance” la oţelărie.
Nu e viaţa lui. Dar e viaţa altora şi pentru el e de ajuns. Lumea n-o mai fi avînd nevoie astăzi de adevăr, dar oamenii da. Adevăr fără pampoane. Nu e nimic spectaculos în acest om, litanie de texte de lege şi proceduri. N-are halou. Putem să-l urîm, să-l credem mînat de ambiţie, de nevoia de a-şi face un nume pe spinarea lui Lance, pus de forţe oculte să distrugă un campion. Putem să credem ce vrem. Dar nu putem altera adevărul. De acum înainte, Tygart va merge la pîine sau în vacanţă cu o tinichea de coadă. Omul care a doborît o statuie. E destinul lui. Or mai fi şi alţii. Trebuie să fie, aşa se zice. Poate de aceea stă încă în picioare cealaltă statuie americană. Cea care luminează lumea.