April 2007 ↓

Despărţirea de MM

… e de părere că, prin plecarea lui Mihai Stoica, pierde acesta, dar pierde şi Steaua

Vorbind despre ruptura dintre Mihai Stoica şi Steaua, avem de ales între două variante. Prima aparţine patronului şi se referă la destituire. Gigi Becali e însă aluziv, afirmaţia că prelungirea colaborării cu managerul general i-ar fi creat mari neplăceri lui, dar şi nepoţilor, nespunînd nimic concret. La rîndu-i, MM Stoica susţine că a demisionat. Aş opta pentru ultima versiune, fie şi din considerentul că, şi dacă MM ar fi greşit, Becali ar fi închis ochii. Şi cînd bate cu pumnul în masă, latifundiarul din Pipera rămîne un tip sentimental, pentru care Steaua, a repetat-o ca un refren, reprezintă o familie. Iar rufele murdare se spală în familie, nu în văzul celorlalţi. Întrucît Stoica evită să răspundă la întrebarea de ce s-a retras, trebuie să-i judecăm gestul pe baza supoziţiilor. Una ar fi că atmosfera încordată din tabăra campioanei i-a şubrezit sănătatea şi l-a determinat să iasă din joc. Deşi plauzibilă, explicaţia nu pare şi suficientă. Altceva trebuie să-l fi împins pe MM spre abandon. Pe de-o parte, autoritarismul lui Becali, care a ajuns, după unele surse, să dicteze alcătuirea formaţiei. Pe de alta, refuzul lui Olăroiu de a-l apăra acum pe cel care-i sărise în ajutor de fiecare dată, fără excepţie. Eventuala cooptare în staff-ul roş-albastru a ex-craioveanului Gabi Popescu, aflat în anturajul actualului antrenor, ar întări ideea că Olăroiu a cîştigat bătălia cu Stoica. În ce măsură va fi cîştigat chiar şi războiul ne vom lămuri curînd. Dar indiferent cum au decurs lucrurile, cauzele nu prea mai contează. Importă în special efectele, anume că doi oameni care lăsau impresia că nu se vor despărţi, chit că unul scotea banii, iar celălalt îi manevra, s-au separat cît ai zice peşte. Divorţul lor oferă încă o dovadă că în fotbal, ca şi în politică, alianţele nu durează.

Evident că MM pierde plecînd. Cînd ai condus în Ghencea, greu găseşti un post care să-ţi ofere aceleaşi satisfacţii. Există însă riscul să piardă şi Steaua, pentru care fostul manager a lucrat cu devotament şi cu spor. Cu el la timonă, a luat două titluri şi s-a calificat de 3 ori în primăvara europeană. Stoica i-a adus pe Dică, pe P. Marin, pe Boştină, pe Iacob, pe Ghionea, pe Nicoliţă, pe Cristocea şi pe Ochiroşii, dar şi pe Zenga şi pe Protasov. Toate mişcări reuşite. Adevărat, a comis şi erori. A greşit cînd a încurajat transferul gafeurului Carlos şi mai ales cînd a lovit cu pumnul un suporter. La vremea bilanţului, plusurile din dreptul lui Stoica depăşesc însă minusurile, din care motiv şi intuiesc că el nu va fi uşor de înlocuit. Paradoxal, pînă şi aroganţa pe care o afişa, pe bună dreptate repudiată, a ajutat echipei. A mobilizat-o, făcînd-o să creadă că poate mai mult decît putea. Tocmai acestui personaj, şef de club şi, în acelaşi timp, şef de galerie, Ghencea îi va duce dorul. Unuia pe care suporterii l-au iubit şi l-au hulit deopotrivă.

www.maicivilizati.ro

….aşteaptă ca solidaritatea suporterilor rivali să nu se manifeste doar în momentele de doliu

În ziua în care s-a prăpădit Florea Dumitrache, pe www.fcsteaua.ro a apărut necrologul fostului dinamovist, neîndoios, unul dintre cei mai talentaţi jucători din istoria modernă a fotbalului românesc. Cum cariera celui numit “Mopsul” s-a consumat în Ştefan cel Mare, anunţul decesului său pe un site dedicat fanilor roş-albaştri a stîrnit surprinderea, chiar indignarea, unui suporter stelist. Semnînd Ultramoro, respectivul nu s-a sfiit să posteze că “unde mă doare pe mine că a murit ăla?! A murit şi tataia şi ce dacă?! De unde pînă unde a (sic) ajuns astfel de oameni pe site-ul nostru? Ce tangenţe avea cu clubul nostru?”. Am refuzat pe moment, cum procedez şi acum, să judec asemenea enormitate, considerînd că prostia nu merită comentată. Iar blasfemia, întrucît despre asta discutăm, şi mai puţin. Parcurgînd însă restul intrărilor de pe adresa menţionată, am constatat că toţi ceilalţi fani stelişti, fără excepţie, s-au grăbit să-l pună la punct pe nervosul Ultramoro. Nici unul nu i-a ţinut isonul. Dimpotrivă, chit că recomandîndu-se drept susţinători frenetici ai echipei din Ghencea, ei au condamnat ferm, uneori şI cu mînie, răutatea de care a dat dovadă autorul textului reprodus mai sus. Citez unul dintre zecile de răspunsuri menite să-l facă pe Ultramoro să se simtă izolat, ba şi să se ruşineze: “Înainte de toate, sîntem oameni şi trebuie să ne respectăm ca suporteri. Avem datoria să respectăm adevăratele valori, indiferent de unde provin ele”. Plecînd de aici, să ne aducem aminte că, recent, dinamoviştii i-au transmis condoleanţe stelistului Dică, prin intermediul site-ului lor, cînd acesta şi-a pierdut tatăl.

N-am să mai lungesc vorba, repetînd că, deşi a jucat la Dinamo, “Mopsul” a luminat, graţie unui har nepereche, întreg fotbalul nostru. Într-adevăr, şi-a cheltuit cîteodată copilăreşte geniul şi chiar viaţa, dar aşa i-a fost lui scris. Fiecare om e alt om, iar despre morţi, expresie pe care am moştenit-o din antichitate, numai de bine. Altceva aş vrea să mai spun. Că, în măsura în care solidaritatea manifestată contra lui Ultramoro, absolut impresionantă, ar acţiona şi împotriva bezmeticilor ce urîţesc tribunele, înjurînd şi repezindu-se la bătaie, atunci fotbalul românesc ar căpăta o şansă în plus să se civilizeze. Implicit, şi să devină mai puternic.

Iată că se poate!

Dificil de anticipat dacă scorul partidei dintre CFR şi Steaua, 1-2, va fi decisiv în bătălia pentru Liga Campionilor. Ne vor da răspuns etapele viitoare. Cert e însă că, în ciuda mizei deosebite, meciului respectiv nu i-au urmat ironii ieftine sau atacuri deşucheate în bine cunoscutul stil al fotbalului dîmboviţean, unul gata să ia foc din te miri ce. Ba şi să se încaiere. CFR Cluj a pierdut duelul şi, o dată cu el, o şansă importantă de a-şi consolida locul 2. Cu toate astea, preşedintele Mureşan a admis, bărbăteşte, că “Steaua a meritat victoria”, iar patronul Paszkany i-a ţinut isonul. “I-am spus lui Gigi Becali că au fost mai buni şi i-am felicitat”, a mărturisit el. La rîndul ei, Steaua s-a ferit să transforme succesul, altfel meritat, într-o chermeză, arătîndu-se parcă mai preocupată de soarta celor 3 accidentaţi, Rădoi, Croitoru şi Thereau, decît de greutatea celor 3 puncte. Campioana a păstrat măsura declaraţiilor, doar Rădoi făcînd excepţie în clipa în care a emis părerea că, vezi Gazeta de ieri, “CFR n-are faţă de Champions League”. După cum au evoluat joi elevii lui Bergodi, neconfirmînd poziţia din clasament, vorbele căpitanului stelist trebuie însă privite, să mă scuze clujenii, mai mult ca o constatare şi mai puţin ca o ofensă.

Prezenţa unui arbitru străin a calmat spiritele. A exclus bănuielile şi interpretările. În plus, pe neamţul Sippel l-a ajutat şi jocul, încins, dar în limitele regulamentului. Întrucît CFR e o formaţie din Ardeal, zonă în care, spre deosebire de restul ţării, lumea nu se înfierbîntă uşor, meciul s-a încheiat fără risipa de acuze cu care, din păcate, ne-au obişnuit confruntările dintre marile echipe bucureştene. Adesea terminate cu învinuiri reciproce şi uneori cu scandaluri. Derbyul de la Cluj a dovedit, iată, că se poate şi altfel. A demonstrat că nu-i o regulă, ori ea e proastă, aceea de a sări cu gura pe adversari şi pe arbitri din dorinţa de a le atribui acestora propriile slăbiciuni. Ca atare, în temeiul schimbării de atitudine, să remarcăm că fotbalul nostru dă semne că se civilizează. Deşi cu întîrziere, el pare capabil să-şi strunească reacţiile, să renunţe la glumele nesărate şi chiar la jigniri. Sigur, începutul e încă timid, iar capătul drumului pe care trebuie mers se află departe. Dar e un început şi se cade să-l salutăm.

Destul cît să cîştige

Debutul întîlnirii de la Cluj, cu gazdele ceva mai insistente, a părut să nu le dea dreptate celor ce-au tot susţinut că trupa lui Bergodi nu ştie să joace sub presiune. Dacă, vreme de un sfert de ceas, CFR n-a arătat ca o echipă speriată, ea n-a arătat nici ca una de speriat. Dimpotrivă, s-a stins repede, şi-a divulgat limitele. A lăsat impresia că nu se grăbeşte, parcă transmiţînd mesajul că “avem 6 puncte avans, aşa că n-are rost să atacăm noi, atacaţi voi!”. Calcul greşit, căci Steaua n-a aşteptat să fie invitată de două ori. Deşi într-o alcătuire surprinzătoare, cu sud-americanii Andrey şi Elton pe bancă alături de Paraschiv, de Ov. Petre şi de V. Iacob, campioana a intuit că e o pîine de mîncat. Speculînd strategia unui adversar care, contrar obiceiului casei, a preferat mingile pe sus şi pe centru celor pe jos şi pe benzi, formaţia bucureşteană a căpătat curaj. Organizată şi vrednică, a trecut la cîrma partidei şi, logic, a deschis scorul prin Victoraş Iacob, înlocuitorul accidentatului Thereau. Astfel, roş-albaştrii au terminat siguri pe ei şi pe situaţie prima repriză, pe parcursul căreia CFR n-a reuşit să ameninţe nici măcar o dată careul lui Cernea.

Venit la scurt timp după reluare, golul lui Dorin Goian a creat iluzia că problema învingătorului s-a rezolvat. Conturile păreau încheiate cînd centrarea fîşneţului Semedo, singura incursiune periculoasă a portughezului în 90 de minute, i-a oferit aceluiaşi Goian prilejul de a înscrie în propria poartă. Întrucît părăsise terenul şi Rădoi, de asemenea lovit, Clujul a început să viseze la egalare, numai că, spre dezamăgirea unui stadion arhiplin, a visat degeaba. A împins liniile, dar zadarnic, a făcut-o fără forţă, fără imaginaţie, fără convingere. Pînă la urmă, plusul de experienţă şi de valoare al campioanei şi-a spus cuvîntul. Cu toate că Steaua s-a mobilizat ieri mai serios decît în alte partide, adevărul e că ea n-a strălucit. Nici nu trebuia însă să entuziasmeze, ci doar să se dovedească superioară CFR-ului. Cum aşa s-a şi întîmplat, chit că pe fondul unui fotbal mediocru şi fragmentat, echipa lui Olăroiu a obţinut pe merit 3 puncte şi a cîştigat o bătălie importantă în războiul pentru C1. Care război e însă departe de a se fi sfîrşit.