Liniște, joacă România!
Uneori, la fel ca în viață, în fotbal unii spun că le pasă, dar de fapt nu dau doi bani.
Foștii membri ai staff-ului medical al echipei naționale reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens.
Cuvintele fostului masor al naționalei României sunt un exemplu perfect de agățat cu disperare de ceva ce nu mai are. Prin ochii lui Hexan, Anghel Iordănescu, devine, practic,un satanist, iar jucătorii niște prizonieri amărâți, într-o închisoare galbenă.
Cei care se cred de neînlocuit sunt, de obicei, cei care pot să plece primii dintr-un loc și să nu le observe nimeni lipsa. De obicei, în aceste cazuri imaginea proprie despre activitatea lor profesională și despre caracter nu corespunde deloc cu imaginea din afară a celor două laturi.
Sper că această ciudă, această încremenire în trecutul glorios al masorului care a lucrat cândva la națională și nu poate depăși momentul în care a fost dat afară să nu destabilizeze și mai mult o selecționată și așa fragilă și pe alocuri dezorientată.
Se pierd pe alocuri niște noțiuni precum loialitatea, simțul onoarei. Se risipește demnitatea, se umflă egoismul. Unii spun că au ținut atât de mult la echipa națională încât suferă și acum că nu mai sunt lângă ea. Mie mi se pare că declarațiile acestea cu iz de dezvăluire de scandal nu sunt un semn de dragoste, ci doar unul de răzbunare ieftină și război nelalocul lui. Când iubești ceva sau pe cineva, faci ce e bine pentru el, chiar dacă asta înseamnă să-ți ții gura. Uneori însă acesta pare cel mai dificil lucru din lume.
Obsesia, cheful de box al lui Hexan merge atât de departe încât spune lucruri trăsnite, care n-au nicio legătură cu nimic.
Îl ceartă pe selecționer că și-a îmbrățișat copiii înainte de meciul cu Franța. „S-a gândit vreo secundă ce rău a făcut copiilor noștri? Ei n-ar fi vrut să se bucure la fel pentru munca părinților lor, care au contribuit la calificare, pe bucățica lor, alături de antrenor? E urât ce-a făcut!”.
Orice aducere în discuție a copiilor cuiva, ca armă de atac, e o glumă proastă, o resursă modestă, un argument inconsistent și penibil. Mai ales în speța de față, unde totuși e vorba despre fotbal, nu despre descoperirea vaccinului anticancer. Dramatizarea excesivă este de-a dreptul comică. Un fel de Las Fierbinți de la cei lăsați acasă, concediați, alături de lipsa lor de fair-play și de falsele sentimente profunde pentru performanța tricolorilor.