Cu steroizi și fără povești

Dacă am accepta în viitor filosofiile majore care se conturează în prezent, ele ar spune că sportivii vor avea voie să se dopeze, pentru că asta îi face mai buni Urcați-vă în această mașină a timpului, care vă va transporta, […]

Dacă am accepta în viitor filosofiile majore care se conturează în prezent, ele ar spune că sportivii vor avea voie să se dopeze, pentru că asta îi face mai buni

Urcați-vă în această mașină a timpului, care vă va transporta, iute și confortabil, într-un viitor nu tocmai îndepărtat. Bun venit! Ați ajuns într-o lume unde nu mai există războaie sau boli îngrozitoare, pentru că specia omenească a fost îmbunătățită, moral și chimic. Ameliorarea umană a fost subiectul despre care am discutat cu Julian Săvulescu, filosof și profesor la Oxford, personalitate care susține că dopajul în sport trebuie permis, atîta timp cît utilizează substanțe produse în mod natural de organism.

Abordarea australianului de origine română pare șocantă și cu accente aproape teroriste, dacă privești întreaga poveste din punctul de vedere al banilor consumați cu înființarea Agenției Mondiale Anti-Doping și a laboratoarelor de testare a sportivilor. O istorie sportivă întreagă am trăit cu ideea că nimeni nu trebuie să se ajute de substanțe interzise pentru a face performanță pe pista de atletism sau pe podiumul de la haltere. Ne-am arătat scandalizați la fiecare nume mare demascat – și noi jucăm frumos rolul spectatorului surprins și scîrbit de cocktailul de dimineață al lui Asafa Powell.
Tresărim violent cînd auzim stanozolol sau steroizi sau EPO – aceste persoane care le-au ingerat ne-au mîncat nouă, odată cu aceste produse, poveștile idealiste, pe lîngă faptul că, potrivit legislației în vigoare, și-au distrus propriile vise. Cineva vine și propune să legalizăm fenomenul în limite sigure, pentru că omenirea tot se va dopa. Julian Săvulescu își poate face dușmani mulți cu gîndirea sa moderată pro-doping, dar măcar nu poate fi acuzat de ipocrizie.
Doar de realism care deranjează profund.

Tot în Anglia, Richard Dawkins, filosof foarte cunoscut pentru teoriile sale ateiste și evoluționiste, susține că basmele cu zîne nu aduc nici un serviciu copiilor care le ascultă, ba dimpotrivă. Îi mint, îi obligă să aștepte minuni, să își imagineze inimaginabilul, ca într-un final să-i dezamăgească, în clipa în care puștii își dau seama că în lumea lor nu au nici unicorni strălucitori, nici dragoni înfricoșători. Deci ar fi cazul să nu mai spunem povești. Și ar fi cazul să începem să ne dopăm.

Doamnelor și domnilor, acestea sînt filosofiile viitorului! Personal, o prefer pe cea a lui Julian Săvulescu.