Cînd frica doare
Lui Lucian Bute i-a fost teamă. Acel sentiment pur omenesc, care trebuie însă uitat în colțul tău de boxer cînd urci în ring.
Frica te apără, spun unii. Te face să gîndești în favoarea ta. Îți păzește pielea, îți proiectează […]
Lui Lucian Bute i-a fost teamă. Acel sentiment pur omenesc, care trebuie însă uitat în colțul tău de boxer cînd urci în ring.
Frica te apără, spun unii. Te face să gîndești în favoarea ta. Îți păzește pielea, îți proiectează instinctiv consecințele, undeva, pe un ecran plasat în spatele minții, căci te ascute și îți oferă soluții. Frica e bună, spun unii, de fapt, în box, teama este cea care te ajută să nu încasezi lovituri. Așa o fi, dar nu și atunci cînd aceasta este lăsată în afara unui proces de vindecare organizat atent, invitată practic să dea buzna cu sălbăticie prin capul unui pugilist și să facă ravagii pe toate planurile. Pe pugilist să-l numim, de data aceasta, Lucian Bute.
Teroarea, care a depășit clar stadiul de instinct de supraviețuire, s-a instalat la meciul cu Froch, în mai 2012, cînd englezul i-a luat lui Lucian centura de campion mondial IBF. Lucru consimțit, de altfel, și de staff-ul boxerului. Acolo, la Nottingham, surpriza de pe chipul românului cînd a început să primească o cascadă sufocantă de pumni a fost atît de autentică și de intensă încît nici un film hollywoodian nu va fi vreodată capabil s-o reproducă. Atunci, Lucian nu s-a bătut cu un singur om. Lipsa lui de concentrare, de reacție, de viață în sine ducea cu gîndul mai degrabă la un individ prins golănește într-un gang, în miez de noapte, și călcat în picioare de patru tîlhari. În ochii lui se vedea un sentiment cu care nu se mai întîlnise niciodată pînă atunci, dar care nu l-a mai părăsit din acel moment. Și aici e adevărata problemă.
Nimeni, nici echipa din jurul lui Lucian, nici Lucian însuși, nu a încercat din toate puterile s-o îndepărteze. Uneori, facem cumva și pierdem pe drum lucruri esențiale. În colaborare cu cei din jurul nostru, cărora se presupune că le pasă, trebuie să reparăm. Pe Lucian nu l-a reparat nimeni. Nu s-a străduit sau nu a reușit. Unul dintre cei mai inteligenți boxeri a urcat în ring ca un soldățel de plumb cu baioneta ruptă. Și, mult mai important, cu capul uitat în Anglia, cu trei meciuri înainte.
Nici nu cred că își dă cineva seama exact dacă este mai acceptabil să te învingă adversarul sau frica. Mai ales cînd această frică a venit undeva pe parcurs, atît de subit și de dureros, încît nu trece nici cu forța, nici cu uitarea. E simplu, regulile supraviețurii spun că, dacă nu îți e teamă, nu exiști. Dar și dacă îți e, existența trebuie să ți se schimbe. O depășești sau te retragi.