Fereastra cu minge

World Cup la rugby e mai interesantă pentru englezi decît Cupa Mondială la fotbal. „A matter of perspective”, cum ar spune ei Calificată la World Cup-ul lui Blatter, Anglia nu pare să tresalte emoțional prea mult. Asta în condițiile în […]

World Cup la rugby e mai interesantă pentru englezi decît Cupa Mondială la fotbal. „A matter of perspective”, cum ar spune ei

Calificată la World Cup-ul lui Blatter, Anglia nu pare să tresalte emoțional prea mult. Asta în condițiile în care competiția din Brazilia se întîmplă anul viitor, adică peste vreo trei săptămîni pe Pămînt, la cît de repede trece vremea în secolul acesta.

În schimb, faptul că Anglia găzduiește, peste doi ani, Cupa Mondială la rugby face ca atenția să cadă toată pe evenimentul acesta. O altă Cupă. Plină de culoare, plină de cunoștințe vechi și de întîlniri care se repetă tradițional. Într-o țară unde fotbalul există, solid și creînd istorie aproape după fiecare etapă din Premier League. Dar unde alte sporturi precum rugby, cricket, golf coabitează perfect la nivel uman și valoric, fără să facă zgomot cineva degeaba pentru hegemonie și importanță.

Zilele acestea, rugbyul este foarte prezent în presa din insulă. Nu că de obicei nu ar fi. Dar acum, cu doi ani înainte de Cupa Mondială, pregătirile devin arzătoare și personajele – eroi. Se scot din sertare oamenii din trecut. De exemplu, Jonny Wilkinson. Care vorbește despre felul în care a trăit Cupa Mondială din 2003, cînd Anglia a cîștigat titlul. Ies la suprafață declarații de genul: „Cucerirea acelui trofeu a fost problema carierei mele. Nu m-am uitat niciodată la televizor la finala cu Australia”. Cuvinte puternice, marketing emoțional perfect, focalizarea pe un lucru care se va întîmpla în 2015. Accentul pe tradiție, pe bijuteriile Coroanei rugbystice, pe succesul din trecut.

Dar nu numai.

Importanți sînt și frații Burgess, trei din patru convocați la naționala Angliei. Sau Sonny Bill Williams, jucătorul All-Black, pe care ziariștii îl numesc din 2013, fără tresărirea unui posibil risc, viitoarea vedetă a Cupei Mondiale.

Ce fac englezii cu ce este al lor poate părea, cel puțin pentru noi, pentru care fotbalul e început de epocă și sfîrșit de linie, o ierarhizare cel puțin bizară. Ignoră cronologia, se separă puțin de Rio 2014. Twickenham Stadium, locul celeilalte finale World Cup, cea din 2015, este un spaţiu mult, cu mult mai interesant.

Pasiunile vin în forme și mărimi diferite. Rotunde, ovale. Nu se poate spune că Anglia nu le deține pe amîndouă. Dar ce se petrece acasă e mai drag. Mai cald. Chiar dacă mai tîrziu. Și după o participare asigurată la întrecerea din Brazilia. E bine să ai mai multe lumi. Englezii știu asta. Ce norocoși!