Nu e pentru oricine

Sala din Ploieşti, construită fără vedere la o poartă din tribune, arată, în mod egal, respectul autorităţilor pentru public şi pentru sport

Nu contează cum. Contează că sala Olimpia s-a consolidat. Un cuvînt ironic, ilustrat perfect de fotografia trimisă de […]

Sala din Ploieşti, construită fără vedere la o poartă din tribune, arată, în mod egal, respectul autorităţilor pentru public şi pentru sport

Nu contează cum. Contează că sala Olimpia s-a consolidat. Un cuvînt ironic, ilustrat perfect de fotografia trimisă de un spectator unei publicaţii prahovene. Dacă acolo se va juca un meci de handbal, unii oameni, aflaţi în public, vor rata jumătate de acţiune. Ca o consecinţă firească a unui lucru făcut pe jumătate, doar ca să iasă la număr.

E adevărat, cîţiva plătitori de bilete doar, mai lipsiţi de şansă, vor avea parte de tratamentul acesta, aşa că nu e atît de important. Poate e momentul ca spectatorii să înceapă să participe şi mai activ la evenimentele sportive. Poate e momentul să îşi pună în funcţiune imaginaţia. Aşa cum au făcut proiectanţii, arhitecţii la rîndul lor. Dacă ei au putut, toată lumea trebuie să poată. În plus, premierul Victor Ponta şi alţi înalţi oficiali care au fost prezenţi la inaugurare au fost în stare să-şi folosească imaginaţia. Cum, ei au stat la tribuna oficială, nu pe locurile de la cucurigu care au vizibilitatea obturată? Ce trist pentru ei! Au rămas în neştiinţă.

Dacă imaginaţia nu vă ajută prea tare, atunci puţin stretching la gît nu a omorît niciodată pe nimeni. În plus, a te urca pe umerii vecinului care vede mai bine poate duce la legarea de noi prietenii, încă o calitate a sportului care nu trebuie neglijată. Să nu mai spună nimeni de aici încolo că aceia care dau bani publici pentru cauze inutile nu au şi scopuri ascunse, mai bune decît ideea iniţială. Sau, înainte de începutul meciului, crainicul sălii le-ar putea aminti sportivilor să aibă bună voinţa de a juca mai înspre centru. Dă-l naibii de semicerc! Cum s-a pitit el acolo, după Marele Zid de la Ploieşti!

Nu ştiu cine este cel mai ridiculizat în povestea asta. Oamenii din sală sau oamenii de pe teren. Probabil e o egalitate tristă, în locul de pe pămînt unde nu se face mai nimic, iar cînd se face, se face mecanic, de faţadă, cu însufleţiri false şi cu urmări hilare. Sportul merită însă mai mult, la fel şi cei care îl privesc din tribune. Sportul, bun sau slab, merită să se vadă. Poate e doar o scăpare şi nu trebuie subliniată la nesfîrşit sau exagerată. Cine ştie, poate are chiar cum să fie îndreptată. Dar gustul rămîne. Gustul nepăsării, al grabei fatale caracteristice, al inutilităţii.