Viaţa, aşa cum e ea

Nadal s-a ridicat din nou, Djokovici a căzut puţin. Tenisul rezistă.

Cînd cineva stă prea mult pe primul loc, lumea se frămîntă, îşi face poveşti. Trece de calităţile evidente ale liderului şi îi ataşează defecte explicative. Novak Djokovici e prea […]

Nadal s-a ridicat din nou, Djokovici a căzut puţin. Tenisul rezistă.

Cînd cineva stă prea mult pe primul loc, lumea se frămîntă, îşi face poveşti. Trece de calităţile evidente ale liderului şi îi ataşează defecte explicative. Novak Djokovici e prea măscărici, în timp ce Rafael Nadal e un dopat. Aşa spun unii. Doar de Federer oamenii nu prea se iau, e greu să găseşti  noduri în papura artei şi imaginaţiei.

Sîrbul şi spaniolul au făcut schimb de locuri. Nadal a redevenit numărul 1 al ATP. A doua domnie a lui Djokovici dura de anul trecut, din noiembrie. Dar acum rolurile s-au schimbat din nou. Semnul de viaţă a venit asortat cu condimente dulci-picante direct de la China Open. În finală, Nole l-a bătut rău pe Rafa, 6-3, 6-4. Asta e avertizarea care spune că această cursă este departe, foarte departe de a se încheia.

Luaţi pe sus de forţa sîrbului, de stilul lui categoric, unii spuneau că Rafael Nadal nu mai are cum să revină niciodată în fruntea ierarhiei din tenis. Că accidentările îi vor curma, pînă la urmă, rezistenţa şi viteza care l-au ajutat odinioară. Că atîta vreme cît va juca Nole, Rafa nu va mai avea şanse la titlul de cel mai bun jucător al lumii. Că absenţele îl vor destabiliza decisiv şi permanent. Că vîrsta îşi va spune cuvîntul şi fizicul îl va trăda. Poate că Nadal nu a auzit aceste teorii. Sau, şi mai bine pentru el, poate că le-a auzit.

Predicţiile însă nu s-au adeverit. Nadal s-a întors, contrazicîndu-i pe cei care credeau că, deşi va redeveni un jucător de top, el nu va mai fi niciodată cel mai bun. Uneori senzaţia de invincibilitate pe care o primim de la unii sportivi întunecă viitorul şi poate e omeneşte să se petreacă aşa. Rafael Nadal nu s-a încadrat însă în viaţa pesimistă creionată de alţii. A arătat că viaţa lui are de toate – succes, genunchi slabi, coborîre, apoi urcare la loc.

Cîtă vreme va rămîne sus, cîte săptămîni rapide care măsoară gloria de pe terenurile de tenis? Aproape că nu are nici o importanţă. Este acolo nu pentru că ar fi avut ceva de demonstrat, ci pentru că acesta a fost traseul său firesc. Dincolo de ambiţie şi forţă fizică, vorbele tenismanului sună foarte bine: „Pînă la urmă, este vorba doar de o clasare, doar de o cifră. Ceea ce mă face fericit cu adevărat este drumul pe care l-am parcurs pînă aici”.