Plînsul și viitorul

Lacrimile lui Radamel Falcao înseamnă mai mult decît un „Adios, Madrid!” Înseamnă o răscruce, o posibilă răsturnare de destin fotbalistic.

Bărbații care plîng din cauze sportive – Radamel Falcao, Roger Federer, Brett Favre – sînt înțeleși de semenii lor mai […]

Lacrimile lui Radamel Falcao înseamnă mai mult decît un „Adios, Madrid!” Înseamnă o răscruce, o posibilă răsturnare de destin fotbalistic.

Bărbații care plîng din cauze sportive – Radamel Falcao, Roger Federer, Brett Favre – sînt înțeleși de semenii lor mai mult decît cei care plîng, de pildă, din motive amoroase. Despărțirile de echipe, de suporteri, trofeele cîștigate care, deși le aparțin pentru totdeauna, se îndepărtează, și fizic, și ca amintire. Toate acestea emoționează pe bună dreptate.

E greu să te desprinzi de un loc unde te-ai întîlnit atît de natural cu succesul, dar cel mai greu este să o iei de la capăt într-un loc nou, necunoscut. Din fericire, de cele mai multe ori nu ne dăm seama că mai degrabă pentru asta ar trebui să plîngem, nicidecum pentru ce am lăsat în spate. Radamel Falcao pleacă de la Atletico Madrid, locul trei în campionatul spaniol, deci cu pașaport și cu forțe de Ligă, la AS Monaco, formație care în sezonul viitor european va sta cuminte la ea acasă. Multora alegerea lui Radamel Falcao li se pare cel puțin bizară, iar alții spun că, de fapt, alegerea nu a fost a lui.

Pe de altă parte, Monaco se rebranduiește puternic și s-a poziționat deja drept viitorul mare pericol pentru supremația lui Paris Saint-Germain în campionat. Iar Falcao are, și teoretic, și practic calitățile de a desăvîrși o echipă. O altă echipă clădită pe bani mulți de un miliardar rus ambițios, unde orice mare semnătură obținută reprezintă un pas excelent către obiectiv. Rămîne de văzut cît de bun este acest plan și în ce măsură va funcționa.

Pînă atunci avem un bărbat din America de Sud și lacrimile sale sincere pentru locul și oamenii pe care îi părăsește. Un om vădit sentimental, a cărui carieră se identifică armonios cu istoria contemporană a fostei sale echipe. Cu un gest firesc și care ne va întîrzia pe retină pînă la următorul exemplu de sportiv semnificativ care descoperă, dintr-un motiv sau altul, dintr-o mare reușită sau dintr-un eșec, poarta plînsului. Iar momentul filmat în care puștii de la Atletico se reped înspre Falcao, formînd un gard de emoții în jurul și parcă nelăsîndu-l să plece, pe mine m-ar fi făcut să mă gîndesc să rămîn. Poate și el a avut, de fapt, aceeași senzație, prins în inelul viu al celor mai mici fani.