Tito

Ce se petrece la Barcelona este întotdeauna dramatic. Prea dramatic însă în cazul lui Vilanova

Tot felul de eroi are echipa aceasta. Îi are pe Messi, recordmanul, şi pe Iniesta, geniul din umbră, şi pe Xavi cel cu inimă largă. […]

Ce se petrece la Barcelona este întotdeauna dramatic. Prea dramatic însă în cazul lui Vilanova

Tot felul de eroi are echipa aceasta. Îi are pe Messi, recordmanul, şi pe Iniesta, geniul din umbră, şi pe Xavi cel cu inimă largă. Îi are pe Puyol cel bătrîn şi pe Pique cel tînăr. Îl avea pe strălucitorul Guardiola. Şi acum îl are pe gîndăcelul Vilanova, cu destin pe muchie de cuţit şi fără bucuria de a încheia ce a început, prin magia întîmplării. Avem mereu o poveste în mişcare acolo, oamenii puternici croiesc istorii puternice, deşi nu întotdeauna plăcute. De parcă legea asta a compensaţiei apare şi loveşte cînd şi unde îţi e lumea mai dragă: în prag de Crăciun şi de Apocalipsă, cancerul recidivează. Sau nu? Nici o logică nu se zbate să funcţioneze, dar oamenii de pe margine îşi fac propriile scenarii.

Freamătul de ieri al presei spaniole a sunat ca o tobă găurită în mijloc, totuşi bătută cu perseverenţă şi răceală de toată lumea. Masa de Crăciun s-a anulat căci dacă Tito e bolnav, toţi sînt bolnavi la Barcelona. Aşa se strică uneori lucrurile, dintr-o încheietură a unei mîini care numai divină nu este.

Şi apoi a venit zvonul că pe fereastra larg deschisă în mijlocul iernii indecise mediteraneene va reintra, direct de la New York, supereroul Pep. Aşa ar fi cît de cît frumoasă povestea asta tristă de Sărbători. Aşa îşi imaginează oamenii reparaţiile. Să fie complete, să fie pline de simbol. Cu un Deus ex machina materializîndu-se pe Camp Nou. În cazul acesta, este un zeu ieşit din maşina timpului trecut. Şi viitor, un viitor mai apropiat decît şi-ar fi imaginat, probabil, Guardiola însuşi.

Anul trecut, Tito cîştigase un mic război cu boala. Spunea atunci că nu a suferit pentru sine, ci pentru copiii lui adolescenţi, care încă mai au nevoie de el. „Am fost puternic atunci pentru că mi se părea că nu eu sînt cel bolnav, ci fiii şi soţia mea sînt cei care au nevoie de ajutor”, spunea Vilanova, un om tînăr şi luptător. Acum, coşmarul se repetă, foarte, foarte repede după primul vis rău. Aproape lipit de el, cu iluzia unui an de sănătate şi de antrenorat la Barcelona.
Cuvintele lui Pep de la retragerea sa de la Barca din vară răsună clare, deşi atunci se clătinau în lacrimi şi emoţie. „Nu mă veţi pierde niciodată”, spunea el. Acum, fanii clubului catalan se roagă să nu-l piardă nici pe Tito Vilanova, din nişte motive mai grave şi într-un sens mai serios. Speră ca totul să fie un hop mic, nu o răscruce.