Gena emoției

David Beckham s-a pierdut puțin pe parcurs. Nu contează însă unde, contează că a găsit mereu zîmbetul către strălucire

Lumea în care trăim e una în general superficială. Oamenii frumoși ne plac. Și, chiar dacă nu ne plac, ar […]

David Beckham s-a pierdut puțin pe parcurs. Nu contează însă unde, contează că a găsit mereu zîmbetul către strălucire

Lumea în care trăim e una în general superficială. Oamenii frumoși ne plac. Și, chiar dacă nu ne plac, ar trebui să recunoaștem că sînt frumoși. David Beckham face parte din acei beautiful people care fac covorul roșu să pară cenușiu.

Este genul de om care, prin atitudine și prin manevrele de marketing, dar și prin firea sa atît de potrivită cu acestea din urmă, face dintr-un eveniment oarecum neimportant ceva emoționant. Beckham a cîștigat Cupa MLS alături de echipa sa, Los Angeles Galaxy, întotdeauna puțin desincronizată cu valoarea lui sau cel puțin cu trecutul lui. Cupa fotbalului european din America, o chestie care pare excentrică, atît pentru noi, cît și pentru americani. Trofeu firesc pentru englez, care a fost, în ciuda vîrstei de 37 de ani, crema cremelor din liga nord-americană pînă acum, la retragere. Dar zîmbetul lui cu cupa argintie deasupra capului, bucuria sinceră, șampania fericirii, drapelul britanic pe umeri, toate acestea formează imaginea unui om împlinit. Toate acestea completate de iubirea venită în valuri din partea publicului.

Presa din Insulă îl laudă pe alocuri deșănțat pe David Beckham. Da, este finalul unui capitol din legenda unei legende, da, acesta este cel mai bun semn că vraja încă funcționează ca unsă, deși Galaxia aurită din California nu e nici pe departe Manchester United sau Real Madrid. Nu e greu să fii cel mai bun și cel mai adulat cînd ceilalți nu te ajung din urmă și cînd îți ții deja celebritatea pe umeri de ani și ani de zile, solidă și mereu în creștere.

Celebritatea aceasta e greu de dus pentru unii. Pentru David Beckham însă nu. S-a pierdut un strop pe drum, distras de banii relativ ușor de făcut sau de ambițiile soției, dar a știut mereu să lase în urmă amintiri. Așa scrie și pe un banner, făcut de un fan al formației din Los Angeles. „Thanks for the memories”. Aceștia sînt oamenii care merită prețuiți, chiar și așa, la limita superficialității – totuși fotbalul nu este chirurgie pe creier și nici fizică nucleară. Beckham încă bucură și asta a făcut mereu. Nu mulți jucători de fotbal, unii chiar mai mari și mai importanți decît fostul căpitan al naționalei Angliei, au gena transmiterii emoției și a popularității aproape necondiționate. Nu mulți oameni își păstrează luciul și căldura, chiar atunci cînd intră puțin în penumbră.

De fapt, e o categorie restrînsă. Pe care am putea s-o botezăm lesne „David Beckham” și s-o introducem cu succes la Oscaruri.