Lista de aşteptări

După marile dezamăgiri ale anului sportiv 2012, urmează speranţele moderate ale lui 2013

Ce să aşteptăm de la sportul românesc în 2013? Mai multe poveşti. Poveşti de succes, de moral, cu tîlc, cu toate etapele naraţiunii, cu mai multe personaje […]

După marile dezamăgiri ale anului sportiv 2012, urmează speranţele moderate ale lui 2013

Ce să aşteptăm de la sportul românesc în 2013? Mai multe poveşti. Poveşti de succes, de moral, cu tîlc, cu toate etapele naraţiunii, cu mai multe personaje decît teatrul absurd, cu mai puţine „one-man-show”-uri în direct. Două echipe româneşti joacă în optimile Europa League. De la dublele Steaua – Ajax şi CFR – Inter aşteptăm, pragmatic vorbind, fotbal, suspans şi puncte folositoare în calculul coeficienţilor UEFA.

De la campionatul intern nu mai aşteptăm nimic de multă vreme. Şi totuşi se schimbă ceva în peisaj, ca într-o derivă a continentelor la scară tragi-comică. Lupta la titlu păleşte ca intensitate în comparaţie cu lupta pentru supravieţuire. Oboseala granzilor, tradusă în termeni tehnici drept „insolvenţă” sau „faliment”, se va prelungi şi anul viitor. De la şefii de cluburi, nimic sau mai nimic de aşteptat, în afara comunicatelor şi temporizărilor de rutină. Dinspre FRF şi LPF, de asemenea, nici o emoţie. Pozele celor două instituţii apar în dicţionar în dreptul cuvîntului „previzibil”.

Dacă există o poveste de moral pentru fotbalul nostru, aceasta va fi pronunţată în sălile de judecată. Marile dosare ale Ligii 1 îşi aşteaptă rezolvarea şi în 2013, aşa cum şi-au aşteptat-o şi în 2012. De data asta, aşteptarea atinge un maxim de febrilitate în Dosarul Transferurilor, care a ajuns, în fine, la ultima instanţă.

Tabăra tricoloră? Ne vom concentra asupra ei în preliminariile CM 2014. Selecţionerul a anunţat că aşteaptă de la 2013 un căpitan pentru „naţională”. Un lider. Liderul cui? Pe cine să conducă această căpetenie? Avem cumva o echipă, echipa aceea pe care o aşteaptă publicul „tricolorilor” la începutul fiecărei campanii? Evident, nu. „Îmi trebuie timp să găsesc un căpitan adevărat!”, s-a exprimat Piţurcă. Să ne aşteptăm, aşadar, la un raport de activitate pe 2013 şi mai succint decît în 2012: „Căutat timp pierdut. Stop. Găsit pretext. Stop”.

De la „tricolori” nu se cade să aşteptăm decît exact ceea ce aşteaptă şi ei de la ei înşişi. Să nu ne facem mari speranţe, dar nici să le întoarcem un mare spate sceptic. După cum ne-au lămurit amicalele şi oficialele lui 2012, ne-am făcut o părere documentată despre nivelul „naţionalei”. Atît putem, cu sau fără căpitan adevărat. Salturile valorice se produc pe parcursul cîtorva ani. Nu de la un meci la altul.

Cam atît de la fotbal. Cît despre celelalte sporturi, ei, bine, din fericire, 2013 nu e an olimpic. Aşa că nu riscăm prea multe dezamăgiri. Oltchim promite iar Liga Campionilor. Şi atît. Ce putem aştepta altceva? Nimic de la sportul de stat, de la instituţiile de profil, organizate şi răs-organizate, nimic de la rocadele funcţionăreşti din federaţii, agenţii şi comitete. Avem ceva mai bun de făcut. Să ne ducem copiii de mînă la sala de sport, să ne asigurăm că au apă în bazine, terenuri practicabile, antrenori civilizaţi, tot ceea ce le trebuie ca să alerge sau să bată mingea. Apoi ne putem uita la sportul nostru de la televizor, cu dreptul cîştigat de a fi dezamăgiţi.