Oracolul realegerilor

De când umblă cu bodyguarzi, Burleanu nu se mai teme de concurenţii la şefia FRF

„Nu numai că voi candida, dar voi şi câştiga aceste alegeri!”, a precizat Răzvan Burleanu. Nu numai că va câştiga aceste alegeri, dar îşi va acorda şi primă pentru accederea în turul al doilea.

Scrutinul de la FRF va avea loc pe 18 aprilie. Cu o lună şi jumătate după ce îi expiră mandatul actualului preşedinte. Totuşi, Burleanu insistă că i-a făcut o favoare concurenţei: „E prima oară când se face anunţul de organizare a alegerilor cu mai bine de 90 de zile înainte, astfel ca fiecare candidat să-şi poată face campania”. Însuşi faptul că a făcut publică data reprezintă o culme a fair-play-ului. Putea să păstreze secretul. Putea să nu organizeze deloc alegeri, care sunt o pierdere de vreme. O formalitate de tristă amintire în Casa Fotbalului, un reflex democratic golit de sens şi umplut cu pene şi bluf de gâscă, cel puţin pentru Burleanu. Cunoaşte rezultatul. Nu trebuie decât să-i convingă şi pe ceilalţi. Sau să-l convingă doar pe Lupescu să stea în banca lui, la catedra de la UEFA.

Votanţii mei, prietenii mei
Singura palpitaţie din discursul lui Burleanu, de fapt, mai mult o gâdilitură pe coarda sensibilă, stă în argumentul forte: „Voi câştiga fiindcă în mod cert îi cunosc mult mai bine pe membrii Federaţiei Române de Fotbal decât orice alt candidat”. Ce-i drept, a şi avut timp să-i studieze, să le afle adresa, căutând din toartă-n toartă, să le trimită mingi, reviste, defibrilatoare, camere video, la schimb cu şireturi.

Nu se ştie dacă membrii FRF îl cunosc pe Răzvan Burleanu sau cunosc doar realizările lui în fruntea fotbalului. Realizări pe care, se ştie, le-a dat anonime. N-a semnat contractul lui Daum, contractele selecţionerilor de la juniori, statul de plată, actele Centrelor de Excelenţă, ROAF-ul. Toate aceste împliniri au fost puse, modest, pe seama contextului nefast sau a mentalităţii neinspirate.

Paza bună trece impresia rea
„Mai mult decât atât, nu îmi este teamă de niciunul dintre candidaţi”, a dat asigurări Burleanu. Păi, câţi candidaţi mai sunt? Patru, cinci? În situaţia asta, după cum s-a văzut la finala Cupei, şeful FRF are destui bodyguarzi, cât să se apere om la om. Abia de la zece concurenţi în sus şi-ar fi făcut griji. Până scoteau bodyguarzii bastoanele din limbă de lemn, Burleanu risca să fie călcat pe bombeuri, în focul luptelor electorale.

Teama de alegeri a început, pentru Răzvan Burleanu, imediat după câştigarea mandatului. De atunci, orice acţiune federală, de la schimbarea echipamentului până la schimbarea regulamentului, a căpătat substrat propagandistic. Din lista cu „cele 100 de realizări”, „cifrele performanţei echipei mele”, lipsesc obiectivele esenţiale pentru fotbalul românesc: calificările. Proiectele majore au dat greş, din diverse motive: un deficit de logică, precum planul de a câştiga bani din transferuri de jucători, sau un deficit de ortografie, care a împins regulamentul pe masa TAS. În proiectele minore, ca, de pildă, editarea programelor de meci sau înscrierea FRF pe Facebook, administraţia Burleanu n-are ce-şi reproşa.

Cosmetică pentru elefanţi
Din interior, probabil şantierul incompetenţei se vede altfel. Cât heirup, atât moloz. Din afară, pare că în sufrageria fotbalului nostru a parcat, acum mulţi, mulţi ani, un elefant. Iar Burleanu, în loc să-l mute, îi face pedichiura, să dea bine pe sticlă.

Cât despre scrutinul din aprilie, în ciuda triumfalismului actualei conduceri, epoca realegerilor a trecut. Dezvrăjirea de regimul Mircea Sandu cerea timp. Dar, după patru ani de carantină, e de presupus că votanţii federali s-au dezmeticit din aplauzele prelungite şi au prins gustul competiţiei pentru voturile lor. Abia acum vom vedea o cursă veritabilă, cu final deschis, la FRF. Abia acum începe democraţia în fotbal. E drept, Burleanu are un mandat avans, în această întrecere. Exact avansul iepurelui în faţa ţestoasei. Nu-i foloseşte la nimic.