Aşteptându-l pe Moş Martin

Nu putem spera la un viitor stelar în handbal, câtă vreme juniorii joacă direct pe pământ

După eliminarea de la Mondial, selecţionerul Ambros Martin a lansat ideea că starea de bine reprezintă o perfidă piedică pentru echipa României. Poziţia de lider ne dezavantajează. În meciul cu Cehia, scor 27-28, care „a jucat foarte inteligent”, „tricolorele” au fost favorite, au condus, prin urmare, „n-au putut gestiona situaţia”: „A fost multă presiune pe noi!”.

Cu toţii la surf
Să nu vă imaginaţi că Ambros Martin reciclează teorii ieftine pe gratis. Staff-ul tehnic iberic consumă aproape o cincime din bugetul FR de Handbal, 1,3 milioane de euro, cota pe anul ăsta de la MTS. Contractele, după cum anunţa site-ul federal, expiră în 2020.
Până atunci, Martin este responsabil cu „strategia Handbalului Naţional Feminin”. „Da, m-a luat valul, am greşit”, a comentat selecţionerul time-out-ul cerut prea devreme. L-a luat valul, a semnat. Dar, spre deosebire de predecesorii lui băştinaşi, Martin crede că şi antrenorii au nevoie de consiliere psihologică. Sau de plăci de surf.

Eşecul din Germania ar trebui să demonteze iluzia leneşă că selecţionerii străini aduc în bagaje şi sistemul străin de organizare, cu management, cu infrastructură, cu tot ce trebuie. Ambros Martin, care antrenează şi Gyor, s-a transportat doar pe sine, cu ştiinţa lui, cu experienţa lui, cu teoriile lui despre flux şi reflux.

Nimic nu-l opreşte să pună pe hârtie sau în PowerPoint prezentări color despre ce crede el că trebuie făcut. Ori să susţină masterclass-uri în care să le explice antrenorilor români, mai ales ucenicului Tadici, selecţioner la tineret, despre „luarea deciziilor şi exerciţii de apărare şi atac”. Şi să considere că s-a achitat de îndatoririle din contract.

Angoasa angoleză
Dar, dacă Ambros Martin n-are vreo baghetă magică, nu va transforma în caleaşcă bostanul cu care se deplasează în prezent handbalul feminin de la noi. La urma urmei, am reuşit să trecem eroic de Spania, ţară care alocă resurse înzecite acestui sport, şi ne-am luat revanşa în faţa Angolei, după JO de la Rio. Iată medaliile noastre de consolare.

Cu preocuparea de rigoare, Ambros Martin vorbeşte deja despre pregătirea JO de la Tokyo. Trebuie să fim oneşti în privinţa aşteptărilor noastre. Stilul nostru de a construi, începând de la vârf şi oprindu-ne acolo, garantează doar prăbuşiri tot mai puţin zgomotoase. Şi nu e vorba despre apărarea slabă sau despre moralul crocant la exterior, pufos la mijloc.

E vorba despre ce se află sub pojghiţa devizei „handbalul, sport naţional”. O avem pe Cristina Neagu. Dar avem, la extrema cealaltă, competiţii avizate de FRH, în care copiii joacă handbal pe pământ. Şi asta numesc federalii metodă de selecţie. E ca şi cum ai judeca talentul la tenis după randamentul la tăiat lemne.

Lumea a treia, a juniorilor
Acolo, pe tăpşanurile olimpiadelor şcolare, nu în birourile de marketing ale Federaţiei, se decide viitorul geto-dac al handbalului, precum şi viitorul trac al handbalistelor, la vederea suprafeţei de joc lucioase. În Bucureşti, la cel mai bogat club sportiv din ţară, CSM, juniorii n-o duc mai confortabil decât în Micleşti, Vaslui.

Sunt plimbaţi din sală în sală. O săptămână aici, două săptămâni dincolo. Nu poţi da la nesfârşit vina pe copii, pe dezinteresul faţă de sport al noilor generaţii. Scuza asta a fost întotdeauna subţire şi insuficient documentată.

Iar puştilor pasionaţi de sport nu le lipseşte doar tartanul sau mingea. 51 la sută din copiii români trăiesc sub spectrul sărăciei. Unul din opt copii din mediul rural se culcă flămând, arăta un studiu al Universităţii Cluj. Nu putem avea sport dezvoltat într-o ţară subdezvoltată. Talent există. Ca dovadă, rămânem în elita mondială şi în condiţiile astea de penurie.

Ce nu există: un sistem care să pună sportivul în centru, nu să-l trateze ca pe ultima găină din lanţul trofic al banilor publici. În privinţa sărăciei din România, FRH nu poate întreprinde nimic radical. Dar, cum amintea Cristina Neagu, generaţii întregi de handbaliste au fost irosite, din neglijenţă, din nepricepere, din pix.

În repetate rânduri, Federaţia a avut pe mână excelenţa şi n-a ştiut s-o gestioneze. A deturnat-o, metodic, spre mediocritatea care nu pune presiune.