Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Ministerul Afacerilor Placebo

Premieră mondială în inginerie: în Bucureşti va apărea un stadion construit exclusiv prin autosugestie

Permalink to Ministerul Afacerilor Placebo
vineri, 11 august 2017, 11:41

Ministerul de Interne s-a ambiţionat. Adică Alexandria, pol al sărăciei şi al hectarelor de vilă, să aibă stadion nou, iar MAI, nu? Peste poate! Sigur, există problemuţa cu hârtiuţa lui Nicolae Badea. Dar nu e o problemuţă insurmontabiluţă. Ministrul Carmen Dan deja întrevede o soluţie. La intervale egale de timp, anunţă că „stadionul se va face”.
După şapte-opt luni de asigurări, când te uiţi la arena din Ştefan cel Mare, parcă, parcă se mişcă lucrurile. Mai ales când bate soarele, iar aerul vălureşte în zare, ca asfaltul românesc. Pista de atletism s-a topit printre dune, în parcările supraetajate se adapă cămile, iar stâlpii de nocturnă se unduiesc pletoşi ca palmierii din oaze.

Somnul fanului naşte stadioane
„Cred că vorbim de foarte puţin timp de acum înainte până vom putea demara legal aceste lucruri”, a declarat ministrul de interne. Adică Parlamentul va organiza un referendum, apoi va da o lege despre redefinirea hipnozei colective în interesul cetăţeanului. Cu aplicare în diverse domenii, de la autostrăzi la taxe şi impozite.

De data asta, mesajul cu „Vă simţiţi pleoapele grele, tot mai grele” a fost lansat după o întâlnire cu Ionuţ Negoiţă şi Adrian Mutu, doi chiriaşi preocupaţi. Mai ales Negoiţă nu putea să lipsească de la consultări pe tema stadionului. Ştie cine, ştie locul şi ştie despre cât timp e vorba.

Timpul e scurt, tot mai scurt. Curând, foarte curând, arena din Groapă se va emancipa, va pune de cafea la nisip şi va dansa din buric în uralele spectatorilor. „Spun cu toată convingerea că da, se va putea juca Euro 2020!”. Iar dacă nu e suficientă convingerea ministrului, Carmen Dan adaugă şi alte detalii. Trimite Corpul de Control la CS Dinamo. Înfiinţează „un grup de lucru al MAI pe tema stadionului”.

Constatare nulitate act politic
„Noi am făcut toate demersurile, administrativ, civile şi penale, care să ne pună în situaţia de a demonstra că suntem hotărâţi să modernizăm stadionul Dinamo”. În traducere, conducerea Internelor şi-a confecţionat alibiuri. Dar, pentru că ne aflăm într-un basm din ţările calde, nu într-un roman poliţist, doamna ministru a reformulat.

„Am făcut deja o sesizare şi în ceea ce priveşte încălcări ale legii penale”, a precizat Carmen Dan. A spus asta şi acum o lună, pe pagina ei de Facebook. Fără să precizeze, nici atunci, nici acum, pe cine a reclamat. Înţelegerea cu Nicolae Badea reprezintă opera colectivă a Guvernului şi a MAI. Teoretic, Internele ar trebui să se judece cu Internele. Sau, şi mai frumos, să dea Executivul în judecată.

Pe 12 iulie, la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată o cerere de „constatare nulitate act juridic”, formulată de CS Dinamo împotriva ACS FC Dinamo, asociaţia insolventă a lui Badea. Iată acţiunea în forţă la care se referă Carmen Dan. Dar e acţiunea CS-ului, nu a ministerului. Iar stadionul n-a ajuns în custodia lui Badea printr-un act juridic, ci printr-un act politic, dublat de un act legislativ, de o Hotărâre de Guvern.

Legiuitorul somnambul
Unde-i Curtea Constituţională, când e nevoie de ea, să-i explice Executivului, până bagă la cutiuţă, că are şi „activitate de legiuitor”? Guvernul Tudose poate anula legea prin care stadionul a fost dat CS-ului. Poate da altă lege, care să-l pună cu epoleţi cu tot pe masa CNI-ului. Metoda asta ar dura, într-adevăr, „un scurt timp”: o noapte albă, ca somnambulii, la locul de muncă.

„Nu mă simt perfect în siguranţă când ministru de interne e o doamnă, care a fost ani de zile secretară de şcoală generală”, mărturisea Andrei Pleşu, la Digi24. Ce-o fi simţit când MAI era condus de un plagiator sau de un dependent de coloană oficială? În comparaţie cu predecesorii, Carmen Dan e Mary Poppins şefă la Ministerul Propagandei. Dă mesaje atât de liniştitoare încât, la următorul anunţ despre stadion, fanii îngrijoraţi vor dormi ca pruncii, visând că intră pe o arenă ca-n poveşti, cu totul şi cu totul de zahăr.

Comentarii (24)Adaugă comentariu

adi_stelistul (107 comentarii)  •  11 august 2017, 12:10

"... doi chiriasi preocupati...". :-) Buna asta.

Jules (27 comentarii)  •  11 august 2017, 12:21

Ati uitat sa-i linistiti pe fanii lui Dinamo, trebuia sa specificati ca va fi o arena ca-n povesti, cu totul de zahar, insa FARA PISTA!

Maria Andrieş (1349 comentarii)  •  11 august 2017, 12:55

cu martzipan de jur imprejur 🙂

M M (4 comentarii)  •  11 august 2017, 12:23

Cand te uiti pe lista asociatiei non profit ASC FC DINAMO (asa cum o numeste...IL PADRINO-Badea) vezi cat de mare si periculoasa este CARACATITA Pai acesti baieti destepti au oameni infiltrati in toate structurile statului. De acea sfideaza si trateaza muritorii de rand care vor un stadion ( din banii pe care-i platesc ca taxe statului)...ca pe niste gunoaie. Sant asa de muti pe acea lista.. ca daca faci un calcul simplu nu-ti ajung 5 incarcatoare....

Demolarii (18 comentarii)  •  11 august 2017, 12:53

Un contract trebuie semnat de părți. Cum statul, la fel ca si persoanele juridice sunt ficțiuni care au activitate prin reprezentanți. Aceștia sunt oameni reali. Cu nume, cu adresă etc, relația de reprezentare fiind reglementata de lege: angajatul- raport de prepusenie, mandatarul/imputernicitul-contractul de mandat/imputernicirea. Dar pentru a dezlega un ghem ce pare bine încâlcit în mod legal, trebuie să o iei ca si Talpan pe bucăți. Fiecare bucată înseamnă un proces, cca 6 ani pentru bucăți mai zdravene- Dosarul Transferurilor, Gala Bute; cca 2 ani cele mai mici- vezivseria de procese CsA Steaua va Fcsb.....Doar ca stadionul trebuie făcut până în 2020,ca atunci e campionatul si nu se accepta doar 3 stadioane......si atunci. Soluții ar fi....Dar CAPUSELE rămân să ne sugă sângele, facandu-ne prosti (statul e cel mai prost administrator e declarația lui Bachria. Dar statul administrează bani nostri- cca 55 procente luate din salarul fiecăruia ca impozit si asigurări, plus TVA si alte accize. Adică administrează prost bani lucrați de noi, în favoarea unuia ca Badea si Bachria). Da Doamne ..........

Urod (30 comentarii)  •  11 august 2017, 13:06

O fi fost sau nu secretara , dar trebuie sa avem răbdare sa vedem cum se termina povestea. ...nu agreez felul în care se fac numirile în funcție, dar as fi curios sa știu personaje gen Elena Udrea , pe ce criterii s-a făcut? !!!....și mai cred ca voi ziariștii puteți sa faceți mai mult decât niște simple articole cu care sa va umpleți blogurile....sunt bani multi la mijloc și ar fi și mai grav sa se facă niște compromisuri care sa ducă și la risipirea milioanelor de euro fără rost....ma refer la pista de atletism, poziționare proasta , locuri prea puține. ..etc....ieșiți în strada și obligații pe acest Badea sa nu-și bata joc de milioane de suporteri....nici în Africa nu se întâmplă asa ceva...

S (7 comentarii)  •  11 august 2017, 13:22

Inca n-a dat Liviu ordin, de asta nu se schimba legea peste noapte.

Maria Andrieş (1349 comentarii)  •  11 august 2017, 16:32

n-a avut cand, se pare ca a plecat in concediu preventiv 🙂

JFM (155 comentarii)  •  11 august 2017, 13:25

Vreau sa aud si eu cati fani ai lui Dinamo au fost la vot ?

ionut (2 comentarii)  •  11 august 2017, 14:06

@jules va fi pista fara stadion 😂

bb (4 comentarii)  •  11 august 2017, 14:22

Va fi un ***. Nu va fi nimic.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mozzie (44 comentarii)  •  11 august 2017, 14:41

Banii s-au dus la Teleorman voi inca nu v-ati prins ?

17 Nentori Tontolana – fost Tirana (383 comentarii)  •  11 august 2017, 15:15

Este cam al n-spelea articol al Mariei care denunta absurditatea ca o echipa de taraditie ca Dinamo sa nu aiba un stadion Dinamo modern pe care sa poata evolua si baze Dinamo moderne pe care sa-si creasca tineretul. Asta desi dinamu nu este cu siguranta echipa ei de suflet iar ale ei stau de 10 ori mai rau. Deci putin respect din partea dinamovistilor s-ar impune, ori in orice caz n-ar strica. Personal nu cred ca doamna Carmen e partenerul potrivit pentru discutii pentru ca M I nu este proprietar si dupa cum se vede nici administrator in acest caz, asa ca doamna Carmen a depus ilegal pina si plindererea la DNA. Nici in numele Guvernului nu paote actioana tanti caci ar insemna un abuz in serviciu mai mare decit al lui Ciordache. Iar planul B, care ar fi o constructie noua, nu poate fi aprobat, caci locatia nu are cum indeplini normele pentru un stadion nou, asa ca daca excludem nepriceperea si prostia, varianta B poate fi doar o diversiune. Deci. Eu as discuta cu Badea iar apoi poate am cere o discutie in Palament si o hotarire Guvernamentala. ----------------------------------- Asa ca Maria ar fi un partener de discutie mai potrivit pentru cei din Tei, Mutu si Negoita. Dar daca Negoita - mai ales asta - ar indrazni sa se prezinte asa intolit la doamna Maria - in poza bulugii de jagard.. nu se vad si nici ghetele de cap Gol - ca Danciu gol, ca o jagar..., apoi sa se pazeasca. Pe mine ma inspaiminta si ca doamna Carmen, care macar s-a pregatit adoptind o tinuta de doamna, a primit asa intoliti cele doua jagar... Nu e bine doamna Carmen !

haudinamo (23 comentarii)  •  11 august 2017, 15:26

Negoita sa nu mai stea la pomana ca un cersetor, sa puna mana sa stranga sponsori si sa construiasca stadion.

Carol K (309 comentarii)  •  11 august 2017, 15:27

Problema nu este Badea in tot acest tablou...Pe Badea il terminau repede,problema lor e ca zgandarind foarte adanc in acest scandal este posibil sa-l vulnerabilizeze pe tatal lor politic,Bombonel...Ori DNA inca mai exista si nu pare sa fie amortit de la canicula,asta e marea lor dilema.In momentul in care il vor separa pe Badea de Nastase astfel incat ultimul sa nu mai apara in acest film atunci se va rezolva si problema clubului.Nu stiu daca personal Nastase s-a ocupat de acea inginerie,mai erau niste ministri nelipsiti din loja,caini pe viata etc Poate ca aceia au derulat mizeria dar Bombo nu putea sa fie in necunoistinta de cauza,sa nu fi avut idee de ceea ce s-a pus la cale.Evident ca totul a fost legal si acum si-au dat mai intai legi care sa le permita sa fure,sa faca tot felul de golanii cu banul public.Precauti,le-a cam intrat frica in oase dar le amintesc ca marile dosare de coruptie se fac dupa ce pleaca de la putere,sa nu se faca comozi in fotoliile lor incapatoare gandindu-se ca au scapat deja.

KLA2005 (47 comentarii)  •  11 august 2017, 16:24

Mirific...numai in Romania!

Vâţeglo (1 comentarii)  •  11 august 2017, 18:12

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vardasihan (26 comentarii)  •  11 august 2017, 18:42

O fostă secretară de şcoală generală,rămâne tot o fostă secretară de şcoală generală din județul Teleorman.Cât ar putea să o ducă capul pe amărâta asta care s-a trezit ministru?!?

lord belial (182 comentarii)  •  11 august 2017, 21:53

alexandria nu e pol al saraciei. poate il confunzi cu vaslugi. sau poate nu ti-a iesit glumitsa

pawn (42 comentarii)  •  11 august 2017, 23:50

pai exact asta este motivul pentru care am votat PSD: pentru ca unul ca plesu "sa nu se simta in perfecta siguranta".

JFM (155 comentarii)  •  12 august 2017, 5:39

S-ar parea ca revine la moda,sau asta este intentia PSD-ului,sa-l readuca in prim plan pe Adrian Nastase...Adica sa cosmetizeze dezastrul unei jumatati de an fara precedent cu o imagine proaspata,vie,a parintelui erei moderne a PSD...Ori cum sa-i dai o palma peste ceafa tocmai acum reamintind lumii de practicile regimului sau nu tocmai strain de abuzuri de putere ?!? Se cauta solutii,gasesc ei ceva pana la urma sa-i dea lui Badea pt ca acesta sa semneze dar in primul rand sa taca.Se lucreaza de zor la asta, work in progress...De aia si doamna ministru indeamna lumea sa aiba rabdare,inca nu s-au perfectat ultimele detalii.

Craiov007 (1 comentarii)  •  12 august 2017, 6:02

Ce gandeste fiecare personaj din fotografie - de la stanga la dreapta: 1. Doamna ministru: "Doamne ce fericita sunt ca am mai rezolvat inca o problema pe care nu o putea rezolva nimeni! Multumesc Liviule ... n-o sa te dezamagesc niciodata!"' 2. Personajul din spatele doamei ministru: " Pfuaaa, mancatziash ... s-a băşit Mutul sau Nea Co(rn)itza! ... ce *** or fi mancat astia, bai nene?" 3.Soldatul din background (in timpul liber dinamovist din PCH): "Sa moara sora mea medicala ce frumos e nea Aditza, manca-i-as gropitzaele lui .... oare blondul ala din dreapta lui pe ce post joaca ca sta bine pe posterior!" 4.Domul Negoita: " Al dreacu Mutulache ... cica na-re bani sa dea si el o prima la baieti dar ete ce pantofi cu gaurele si-a tras!"

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează